rugă

poate că era mai bine dacă chemam îngerul cel mai bun cu zâmbetul lui cel curat încolțit să-mi răsfire trei fire de răsură să-mi descânte de plete cărunte să moșească viața cea lumească dar niciun înger nu zboară la omul cu suflet închircit cu suflet temător atunci când frica mânjește ziduri albe cu urme de cărbune ce crengi au fost cândva am hotărât să îmbătrânim domol noi, cei cu îngerul în spinare, căci trece apa, trece ea repede și podul cel înalt dar noi în alt tărâm ne izvodim sfârșitul și suntem treji și în dinți ținem strâns boabe de mărgărit cuvintele de luare aminte am să ridic un zid ca să te acopăr pe tine, suflet pricăjit, în fața copacului înflorit al altei lumi, al altei emisfere ascunse a planetei, ca un zid crescut în fața lui mă voi opri să dorm