Poezie
Dor
1 min lectură·
Mediu
Fâșiile de suflet smulse din singurătate
Așteaptă prima noastră rouă.
Din neliniștitul freamăt al nisipurilor mișcătoare
Se nasc întrebări ancorate de buze arse,
Vag umezite de răspunsuri nerostite.
Te-am căutat în vis, spulberat în răsăritul
Șoaptelor tale de dragoste,
Nestăvilite valuri spre eternitate.
Ascunsă în căușul palmelor tale
Îmi sorbi apa vie, izvor de cascadă.
Abandonată zvâcnirilor
Devin harpa de alintări.
Valurile tale îmi susură
Sfințindu-mi tainele,
Armonice imnuri scrijelite pe trup.
Suntem geneza cuvântului nou,
Dor de tine, dor de mine, dor de noi.
004.115
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristina Dobrin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 85
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristina Dobrin. “Dor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-dobrin/poezie/1797536/dorComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
