Poezie
Tristețe
1 min lectură·
Mediu
Tentacule alunecoase încolăcesc ființa,
Zbatere zadarnică de aripi frânte
Curmat e zborul spre zenit.
Te retragi în cochilia din care te-ai înfiripat.
Armura cenușie și rece te apără de cuvinte,
Însă izolarea ucide lumina.
Ochii triști-curgere de ape
Albăstrite de sarea lacrimilor.
Îți cuprind fața în mâinile mele,
Abisul privirilor contopite năucește.
Întinde mâna să-ți cuprind degetele șovăielnice.
Atingerea lor...fâlfâire de aripi de fluturi.
Risipește norii-umbră peste sufletul tău
Și încălzește-l la focul sărutărilor mele.
Vino să furăm o bucată de timp,
Vieți creionate într-o altă dimensiune...
Alergăm spre răsăritul soarelui,
Unde nu e tristețe...doar eternă beatitudine...
003.974
0