Cristina Andrei
Verificat@cristina-andrei
„Cad mort de sete alături de fântână...(Francois Villon)”
Data și locul nașterii: 11.11.1973, București Contact: cristinaelenaandrei [la] yahoo [punct]com Studii: - Licențiată în Litere, română-engleză, Universitatea din București - Liceul Kretzulescu - București - cursuri de engleză și de foto, plus multe alte lucruri "prinse" pe parcurs, dar cu pasiune și cu spirit autodidact metodic și eficient :)…
Dar uite, acum mi-ai dat o idee: ce ar fi să-l arunc? Încep să mă gândesc serios la asta! Nu știu dacă să-ți mulțumesc pentru această idee, sau să te blamez. Mă mai gândesc! :-P
Mi-a plăcut mult textul. Mai trec pe la tine.
Numai bine,
Pe textul:
„Ce este ratingul?" de Teofil Stanciu
Ce observ la acest text este abordarea serioasă, limbajul adecvat, evidențierea legăturilor intrinseci între limbaj, gândire și comportamentul social, organizarea corespunzătoare a discursului, tema - de extremă actualitate, să zic așa - care ar putea fi reluată, dezvoltată pe multiple planuri...
Mie mi se pare că textul și-a făcut datoria. Nu mai trebuia lungit. Eventual, subiectul poate fi reluat în alte texte, căci este un subiect bogat. Dar aspectul pe care autorul și-a propus să-l evidențieze aici a fost evidențiat.
Felicitări, mi-a plăcut, mai aștept alte texte de același tip.
Numai bine,
Pe textul:
„Demolarea limbajului" de Teofil Stanciu
Doi la mână: textul este încadrat la PERSONALE, deci nu are pretenții de mare poezie. Și chiar dacă ar avea, explicațiile tot mi se par necesare.
Trei la mână: la \"personale\" cred că pot să scriu orice, în limita decenței și a bunului-simț, o judecată de valoare (îndoielnică, de altfel, cu atât mai îndoielnică cu cât nu este justificată și asumată) nu-și are locul. Părerea mea! Dacă scriu un text la personale de genul: \"ce frumos e afară, ce albastru e cerul și ce minunat cântă păsărelele\", că așa este starea mea PERSONALÃ în acel moment, fără briz-briz-uri, fără nici o valoare literară (?), asta e, sunt gânduri care îmi trec prin cap, care nu au nevoie de un \"atelier\" de prelucrare.
Mi-am exprimat recent această nelămurire privitoare la trimiterea la atelier, într-un comm pe un text al domnului Oană. Problema s-a rezolvat. Dar numai acolo, pe textul respectiv, deși dl. Oană mai avea texte încadrate la atelier fără să-și aibă locul acolo. Părerea mea!
Așa cum am subliniat în acel comm, sunt MULTE poezii pe agonia care ar trebui să stea la atelier for ever and ever, dar capătă steluțe și laude din abundență. În fine, este o problemă de gust personal, de părere proprie etc. Nu am vrut să dau exemple, să \"atac\" creațiile altora întru exemplificare, pentru că eu consider că așa ceva nu se face. De altfel, rareori comentez poezie, fie că-mi place, fie că nu, pentru că poezia este o stare personală a poetului, disecarea ei uneori nu-și are rostul. Dacă e prea proastă... probabil nu mai poate fi \"reparată\", dacă e prea bună... ce să mai comentezi, ce să mai critici? Citești, te tulburi, rămâi un pic pe gânduri... treci mai departe...
Probabil voi deveni sâcâitoare cu această problemă a atelierului, dar o voi ridica ori de câte ori voi considera că va fi cazul.
În rest, poezia e OK, nici prea-prea, nici foarte-foarte, destul de originală, nu prea prelucrată, o stare, un joc de suflet; mie mi-a plăcut, mi-a transmis ceva, nu pot spune exact ce anume, poate o așteptare, poate o îndoială, poate o căutare, un du-te-vino al sufletului...
Numai bine,
Pe textul:
„andante" de Victor Potra
Cred că suntem cam de aceeași vârstă, iar intelectual-spiritual mă simt apropiată de tine.
Da, m-am pus pe lectură sistematică, pentru că îmi place cum scrii! Și chiar te-aș ruga să postezi mai mult, că în curând o să te citesc tot și o să mai vreau! :)
Numai bine,
Pe textul:
„Comunismul fiecăruia, comunismul tuturor" de Teofil Stanciu
Poate trebuia menționat și Constantin Ticu Dumitrescu. Dar câți ar mai trebui menționați...
Rețin în special încheierea: \"piesa era odioasă. SÃ NU SCÃPÃM ASTA DIN VEDERE\"!!
Apreciez și reperele despre bloguri.
Propun totuși forma de plural \"comunismuri\", parcă sună mai bine. Substantivul în sine nu are plural, așa că paradigma sa este deschisă inovațiilor :))
Tot respectul,
Pe textul:
„Comunismul fiecăruia, comunismul tuturor" de Teofil Stanciu
Întâmplător, s-a suprapus eseul tău foarte mult cu propriile-mi concepții despre pungi și sacoșe și evoluția lor de la comuniști încoace, subiect dezbătut în familie cu ocazia introducerii pungilor eco. Dar presupun că astfel de discuții s-au purtat cam în toate familiile :))
Uf! Recunosc că, personal, am rămas cu oarecare sechele din vremurile de tristă amintire. Mi se întâmplă încă și astăzi să păstrez prin casă câte o pungă mai de Doamne-ajută, arătoasă și rezistentă, cum făceam odinioară, când puneam mâna pe câte una mai specială, \"de afară\", care lua ochii colegilor de școală / vecinilor / prietenilor etc. Vorba ta: indiciu de \"legătură\" cu \"lumea de dincolo\", ca să zic așa, deși contactul cu ea se reducea de multe ori doar la respectiva pungă.
Ai reușit să surprinzi numeroase aspecte de istorie socială, aspecte comune sau deosebite, cu răbdare și detaliu, tot respectul pentru acest text; văd că ai înclinații către scrieri cu suflu social-economic și tente politice (subtile, de altfel, dar e cu atât mai interesant, eseul de față poate fi considerat și o prezentare a sistemelor politice prin care am trecut, cu diversele lor influențe din afară sau tare dinăuntru, din perspectiva evoluției banalei pungi).
Numai bine,
Pe textul:
„De la punga de 1 leu la papornița ecologică" de Teofil Stanciu
MERITÃ coșul acela toate astea?
Din punctul meu de vedere, nu. De aceea nici nu frecventez super/hypermarketurile. Am fost la început, când s-au deschis, la vreo 2-3 (reclamă multă, blabla, nici nu am găsit NICIODATÃ ce mi-am propus să cumpăr - mă refer la anumite mărci preferate, am luat ce aveau ei disponibil, ca să nu plec cu mâna goală și banii necheltuiți).
Tot la magazinul de cartier îmi fac cumpărăturile. Unde îl știu bine pe patronul-vânzător, îl cunosc de vreo 15 ani, el îmi știe gusturile, preferințele, pretențiile, mai schimbăm o vorbă, ne întrebăm de sănătate... Plătesc 2-3.000 în plus? (deși asta e o iluzie, cu \"economiile\" făcute la hypermarket, aiurea, ce economisești dai pe alte chestii inutile care îți fac cu ochiul la raft, pe transport etc.) Prin urmare, merită să dau un ban în plus la magazinul preferat. Sunt convinsă că am lucruri mult mai importante de făcut decât să mă înghesui prin \"grajduri\" de dragul... nu știu de al cui drag!
Ei, și nu cred că totul se întâmplă din cauză că suntem români. Nu știu cum e pe afară la hyper/supermarketuri, nu sunt prea umblată, dar ai văzut pe la știri cum se calcă pe acolo oamenii în picioare pentru o mână de țoale, când sunt reduceri? =)))
Numai bine,
Pe textul:
„Grajdul" de Teofil Stanciu
Paragraful 2: \"neștiind dacă MIE mi se adresează\", nu \"la mine\". Dativul popular, cu prepoziție, nu are ce căuta aici. Nu \"cadrează\" cu personajul.
Pe textul:
„Scrisori netrimise (9)" de Florentina-Loredana Dalian
Tocmai voiam să sesizez că îți construiești foarte bine personajele, fiecare aparține unui tip distinct. Mă interesează foarte tare Rozica, o urmăresc cu interes, cred că și pe ea ai \"cules-o\" din viață.
M-ai prins, te citesc în continuare, încerc să mai las și semne, dacă timpul îmi permite
Numai bine,
Pe textul:
„Scrisori netrimise (9)" de Florentina-Loredana Dalian
Sper că este totuși o parte INTEGRANTÃ a ciclului de texte pe care îl elaborezi. Vreau să spun că sper ca întregul ciclu să se îndrepte spre un mesaj de ansamblu, altfel textul acesta ar rămâne \"agățat\" așa, în neant. O discuție banală între două prietene, cu o morală în încheiere.
Remarc firescul limbajului, calchiat după vorbirea curentă, în care limbajul vulgar se încadrează neforțat, neostentativ (să ai grijă ca și pe viitor să se întâmple asta, să nu cazi în trivial); alambicările psihologice profunde, elevate, realizate prin forțări extreme ale limbajului, ca și falsele pudibonderii sunt pur și simplu... false și deranjează uneori chiar bunul-simț :)), la fel cum excesul de obscenități din unele texte contemporane deranjează urechea și, firește, bunul-simț. Un echilibru între limbajul elevat sau, mă rog, foarte îngrijit, și cel foarte relaxat este destul de greu de realizat.
O să-mi fac timp să citesc și celelalte Scrisori, presupun că mă așteaptă surprize plăcute și confirmarea așteptărilor exprimate mai sus.
Revin neapărat, să-mi mai dau cu părerea :)
La bună citire,
Pe textul:
„Scrisori netrimise (10)" de Florentina-Loredana Dalian
Dar ce te faci dacă un copac este înaaaaalt... așa de înalt, încât nu i se vede coroana, și dă impresia de trunchi gol? Sau dacă bărbatul are ochelari de cal, are câmpul vederii îngust și nu poate observa mai mult decât o foarte mică parte din copac?
Dragă misoginule, am impresia totuși că pornești de la o premisă falsă: aceea că bărbații (desigur, în special misoginii) sunt inteligenți, iar femeile - ba. Ei bine, nu toți misoginii sunt inteligenți, crede-mă, așa cum nu toate femeile sunt deștepte (sau proaste, desigur). Ohoo... câți misogini proști am văzut la viața meaa...
Uneori femeile-copac au nevoie de bărbatul-misogin (sau nu) ca să înfrunzească, așa cum ai subliniat la un moment dat. De fapt, am impresia că nu \"uneori\", ci chiar de cele mai multe ori :))
În altă ordine de idei, a afirmat cineva undeva cândva: femeile deștepte sunt (măcar un pic) misogine. Și, vin eu și adaug, ca și misoginii iubitori de femei, își mai asumă și ele rolul de a face alți copaci să înflorească, dar ei (ele) nu vor cu nici un chip! Încăpățânare de trunchi gol (și egoist), care se miră când vin unii să-l taie, căci e neroditor! :)
Trecând într-un registru mai serios, subliniez că nu toți misoginii se caracterizează prin inteligență, nu toți văd potențialul copacului, uneori nu văd nici măcar copacul / trunchiul. Sau văd potențialul și îl cer cu aroganță, să se împlinească, situându-se implicit pe o poziție superioară a priori, nevăzându-se cât sunt de sterpi ei înșiși... Chiar, bărbații nu trebuie să înflorească? Sunt înfloriți de la natură, de la sine, din naștere? Eheei... câte ar fi de spus aici...
Interesant cum ai situat \"subiecții\" în două REGNURI diferite... Știam eu de undeva de la Discovery că diferențele dintre femei și bărbați se datorează faptului că, deși asemănători fizic, bărbatul și femeia aparțin, practic, la două SPECII diferite... :))
Numai bine,
Pe textul:
„Misoginii, bărbații care iubesc cel mai mult femeile" de Robert Rotariu
Mai ales 5, 6, 8 și 10. Dar cum ai ajuns tu la 10? Asta e întrebarea! De acord, între plus și minus poate fi un egal, între defecte și calități, asemenea... Dar dacă aș putea pune un egal între rațiune și suflet, cred că aș atinge fericirea pe lumea asta... Punct de vedere personal, desigur...
Numai bine,
Pe textul:
„Întrebări aforistice" de razvan rachieriu
Mulți țânțari, multe muște care dau târcoale gunoiului împrăștiat pretutindeni, în toată splendoarea... ca la noi, la români... Comentarii miștocărești la atitudinile de minim simț civic de a strânge măcar o parte din gunoaie, în locul unde vrei să stai și tu ca omul în natură: „ce le strângi tu? Să strângă ăia care au lăsat gunoi, nu tu! Te apuci tu acum să salvezi natura! etc.” Păi da, dar cei ce au lăsat în urmă gunoi sunt duși departe, iar mie chiar nu-mi place să mă așez printre doze de bere, pungi, ambalaje de tot felul, becuri, brichete, pahare etc. etc. etc. Și care e problema dacă vreau să salvez natura? Etc.
Una peste alta, am impresia că am fost într-o altă Deltă... mă bucur pentru autor că a nimerit în cea de vis, pe care subsemnata nu a observat-o... sau am trecut pe lângă ea...
Textul este încântător, pozele și mai și :-)
Numai bine,
Pe textul:
„O zi în Deltă" de Dan Norea
RecomandatToate cele bune,
Pe textul:
„În vizită la Moș Crăciun" de Ovidiu Oana
În rest, spor la lucrurile și lucrările serioase.
Te citesc în continuare, chiar dacă nu am timp să-ți las semne mereu.
Numai bine,
Pe textul:
„Maneaua mea" de Victor Potra
De îmbunătățitÎn atelier trebuie să intre lucrări care mai trebuie \"lucrate\", dintr-un punct de vedere sau altul. Aș vrea să aflu și eu, ca simplu membru al acestui site, motivația trimiterii acestui text (și nu numai) în atelier. Ce “lucrătură” îi mai trebuie?
Poezia este absolut minunată, rima, ritmul sunt impecabile, textul are miez, atrage prin limbajul simplu, “moșnegesc”. Poate să fie \"expirată\" tema poeziei (dar nu sunt cam toate temele poetice mai mult sau mai puțin expirate?), însă aceasta este salvată de abordarea pentru care optează autorul (acumularea de imagini statice, dar sugestive pentru ideea de pace și liniște, imaginea Moșului ațipit, cu pipa în gură, atmosfera de poveste, de vis) precum și de procedee lingvistice și stilistice care dau savoare întregului poem: “miroznă”, “ghețișoară” (superb!), “fereastra pomădată”, “în daruri germina plăcerea” etc.
Există pe acest site o cantitate ENORMÃ de poezii nu proaste, ci execrabile (mă rog, e punctul meu, subiectiv, de vedere, dar din păcate eu nu am permisiunea de a trimite texte în atelier :-(( , că l-aș umple!! dacă singura motivație este gustul propriu...), poezii fără substanță, fără idee, acumulări de metafore stupide, forțate, șocante – una dintre caracteristicile modernismului este... forma fără fond... În fine, poezii fără absolut nici o valoare (asta nu mai chiar e o părere proprie, facem un sondaj într-o zi printre cititori de cultură medie și SIGUR acest sondaj va decide că aceste poezii sunt de doi bani), poezii care nu spun nimic, care nu trezesc nimic în cititor (un cititor din afară, nu dintre cei de pe agonia, care „simt” uneori ceva: simt, poate, obligația de a se ridica în slăvi reciproc).
Ar fi interesant un sistem de vot din afară, din partea vizitatorilor simpli, ocazionali, „nemembri” care ajung pe agonia.ro să se delecteze cu literatură; ACEȘTIA să poată să-și dea cu părerea, poate să dea o notă textelor, să opteze pentru un text ca fiind bun, foarte bun, excelent, slab etc., nu știu, ceva de genul ăsta, foarte multe site-uri au opțiuni din acestea fără să fie neapărat nevoie să te înscrii ca membru. Sunt SIGURÃ că poezia de față ar depăși CU MULT alte poezii de pe site în topul preferințelor cititorilor „din afară”, amatori de poezie.
Îmi exprim, din nou, nedumerirea, poate cineva „de sus” va citi și va răspunde, într-un final: ce caută acest text în atelier???
Desigur, orice text este perfectibil, oricând se mai poate lucra pe el, dar atunci toate textele de pe agonia ar trebui trecute prin atelier, nu? Părerea mea...
Domnule Oană, nu știu dacă pot să acord steluță unui text din atelier, regulamentul nu menționează nimic din acest punct de vedere, eu risc și v-o acord; justificarea steluței (conform regulamentului, care impune un „comentariu elaborat” pentru steluțe, dar nu și pentru texte trimise în atelier) se află în paragraful trei al acestui lung comentariu.
Numai bine,
Pe textul:
„În vizită la Moș Crăciun" de Ovidiu Oana
Poetul, ca poet ce este, mai trebuie să intre din când în când și în travaliul creației... \"Luceafărul\" a avut cam 5 variante, \"Glossa\" vreo 4... Să arunci cu metafore originale e ușor. Să scrii poezie e greu.
Ideea principală este că mi-a plăcut poemul tău, deși l-aș fi gustat mai mult cu ritm și măsură, la care mai ai de lucrat (nu cred că ai avut intenția de a-i da ritm și măsură, dar îmi dau și eu cu părerea :-P)
Rețin din poezia ta versurile:
\"Căci fără tine pâlpâi în noapte ca o lumânare
Uitată pe-un mormânt al nimănui, fără căutare\"
și mai ales:
\"Rătăcesc, iubito – zbucium viu, și voi mai rătăci
Să-ți dau întâlnire, până m-oi isprăvi…\"
Norocoasă iubita ta...
Pe textul:
„Strigăt până prea târziu" de George Ene
