Cristina

Selene iti multumeste.... in numele atator clipe trecute si numai ca ti-ai amintit de numele asta vechi....e frumoasa poezia...e curata in toata tristetea ei si fata aceea ( lasa-ma sa cred ca eu) zboara pe foi albe de pagini. Multumesc frumos

Poezia ta am citit-o dupa cateva proze fara prea multa imaginatie. Si atunci cand voiam sa inchid pagina si sa deschid o carte in scimba am dat peste ea.Mi-a placut inceputul, imaginea comuna a unui metro personalizat de amprenta ta. Sunt poezii care lasa gol in suflet si poezii care umplu, iar a ta mie mi l-a umplut si mi-a adus un zambet. Sa nu renunti sa faci oamenii sa zambeasca.

Buna, cristina ma numesc (dupa cum vezi) si am dat printre textele citite de al tau. Ciudat e ca te fura din primele randuri...n-am fost plecata din tara atat incat sa simt ca fiinta mea e injumatatita si totusi tu ai cuprins si ai redat asta. Pana la urma ce e literatura decat regasire si atunci cand poti gasi acest sentiment chiar si in intamplari netraite e meritul scriitorului, al tau. Arta, ca eliberare de fiinta gaseste in textul tau locul sa zboare dar fara a se detasa de context, zboara chiar pe randurile tale.
Astept noi ocazii sa inchid ochii si sa vad...

Mai Anda mai incepe ca un vis...un vis de viata idilica cu un bloc cu locatari obisnuiti dar pe care el suflet de artist( nu degraba l-ai facut pictor) ii percepe de importanta existentiala. Toti sunt parti din viata lui si il definesc. Strainul, omul cel nou e o parte nestiuta a sa. Reflectia unui alt om in el...si de aceea nu e de mirare ca se simte atras de strain. Visul se destrama insa spre sfarsit cand nu reuseste sa vorbeasca cu strainul si asfel pierde o sansa de a se cunoaste si poate defini pe sine?
Poate totusi are dreptate cine spune ca sunt prea analitica...