Cristian Stancu

Scrisori Poze Și flori, Bilet, Pixul, Decret, Ceasul, Arma Și glasul: Nu mai găsesc cheia. O fi ascuns-o femeia...

Mai plouă de ceva milenii Când uiți iarăși să reapari, Sub nori preferând să mai dispari, Mai plouă de ceva milenii. Îmi pari mai frumoasă când plouă Dar totuși te duce departe Apa multă ce

mângâieri, șoapte și lacrimi au venit târziu aici explicându-mi cu mustrări să mă adun să mă fac scrum sau fum și să ies pe fereastră spre dimineață să mă strecor în fiola ta de parfum

și vara mea s-a stins în apusul tău adânc am decopertat oceane să caut perlele pe care le-ai aruncat și nu mișcarea în sine și nici gestul nu au deranjat creația nici împiedicatul păsărilor

distruge-te încet reconstruindu-te repede prefigurând secrete umanizând portrete cu idei înțelepte greșeli să nu repete ca cei ce au ucis gardienii templului gol și au

Vă prezint astăzi Apoetcalipsa... Așteptărilor nu le veți duce lipsa. Sunt vremuri periculoase pentru poezie În care nu vreau să scriu cum se scrie. Îl urmaresc pe lingvist cu luneta, Ezit

Și oamenii vor Să prindă în zbor Stele ce mor... Și toiului nopții I-aș da spre adopții Ideile sorții. Iar ție îți place De la Versace Să te îmbrace... Și râului rece Cu apa ce

Mi-a cotrobăit amiaza prin sertare și a găsit cosmice amintiri pe care le-a scos și le-a înșirat pe jos, am prins-o în timp ce mă spiona de la pervaz au amuțit străzile în depărtare și am

Ca să nu îți pară-n cale barieră grea Am să vin să ridic marea cu sprânceana mea Ca să nu-ți răpească noaptea neagră steaua ta Am să îți pictez privirea în icoana mea Ca să nu tânjești spre

Noapte cu betoane calde noapte de tramvai aer cu interferențe ciudate portaluri de gânduri înmuiate noapte cu vise ciuntite în capcane de timp pietre aruncate la întâmplare poveste cu apă și

Într-o zi voi reveni cu acești copaci mă voi reîntâlni și vom bea iar din același pahar te-am prins în aburii din zori cu parfum de mușețel și din priviri ți-am explicat că nu pot

îți aduc din adâncul pe care să-l imaginezi nu poți și nici să-l demonstrezi îți aduc cioburi pe suporți din gheață sculptată s-a dat ordin să se refacă toată sticla spartă și am plecat la

cum e să devii dependent de anumite greșeli când buzele tale sunt două clape de pian note muzicale îți curg încet din gene un portativ la gât ai prins dar abia stă alunec mai jos din

Cu voci grele din adânc Te respir și te mănânc Să ieșim la interval Cu armură din metal Pe spini lungi și otrăviți Să îngenunchem loviți Să ne ridicăm strigând Să ne zdruncinăm

Mi-am pus toată planeta în cap când am spus că filosofia a expirat și toată acea tumultoasă lectură m-a făcut să-mi dau drumul la gură am învățat dansuri din piedici dar și corecturi pentru

totul este sau nu este dar totuși este totul pornește de la capacitatea de a schimba felul, forma și tot ce era sau nu era chiar așa dar nici cum va fi nu era sunt o mulțime de teorii toate

Din toamna asta plină Mai caldă ca oricare Cu vise la lumină Şi personificare Curgeau frunze din tine Curgeau din mine foi De dorul tău de mine De dorul meu de noi.

Doamne, du-mă acasă acolo unde nimic nu e rece și nimic nu frige în locul de unde niciodată nu mă grăbesc să plec iar vorbele sunt muzică somnul este vis între iad și paradis între val și

Coborâți lancele-n jos, Lăsați în jos și coiful, Să pornim să spargem os Și să aprindem focul. La semnal îi dăm avânt Și clătinăm pământul Moartea să zboare pe vânt Iar noi

Am stat cu capul prins între coloane și am ascultat și am tot căutat mormintele zeilor și moartea ideilor Þi-am adus capul meu pe tavă și l-ai refuzat chiar dacă atâția pe lume l-au