Cristian Stancu

Orașul în lacrimi de frunze scăldat... E toamnă și inima nu mai suspină În patul vechi din lemn amintiri se trezesc, Speranța iubirii s-a îndepărtat E toamnă... Tăcerea profundă s-a

Închide-mă între rânduri fără să pui punct ultimei fraze. E sezonul vânturilor și al aviatorilor, al avânturilor gândurilor ce zboară cu tot cu șapca elevului din

Îți scriu de departe... De unde timpul se dă singur înapoi Iar totul e pașnic pe timp de război, Îți scriu ca din carte. Îți scriu peste ceasuri... De când adîncul

Doamne fă bisericile peste ei să cadă fără să-i rănească numai zgomotul să-i trezească adună-mă în tine învață-mă că e mai bine să nu sugrum diavolul ci să-l alung învață-mă să nu

Chiar te vreau azi, nu mint Căldura ta vreau să o simt. Te vreau cu sete și ură Fără măsură... Te vreau cu exces din mine, Exces de tine. Degeaba mă mint,

Omoară-mă! Fă-o te rog cât mai repede Fără tandrețe, fără regrete Să nu-ți facă ăștia portrete. Omoară-mă dacă insiști Dar fă-o cu onoare Să nu aud al tău plâns ca alinare. Atingerea ta

te-ai speriat când s-a făcut referire la iubire o povară de concept în context străvechi nu mai încape într-o poșetă mult prea mică și lucioasă hai să întoarcem timpul într-o după-amiază

Au fost timpuri... Au fost timpuri de frustrare și de ură Timpuri de așa natură Încât mințile deveneau plastice. Au fost timpuri de goană Și luptă acerbă, Timpuri

Pe partea cealaltă de munte Sunt un călugăr din pustiu, Mă spăl cu rouă peste frunte, Dau foc păcatelor când scriu Și parcă rup bucăți din cer, Crezând în adevărul viu: Mister e

Mai cântă noaptea pe culoare Cu voce de cristal îmbietoare Și gâdilă suav trei clape de pian. Fă liniste... Veghează în tăcere Și dincolo de geam A nopții mângâiere. E

E oarbă liniștea-ntre ziduri Și simt durerea cum apasă, Privesc cum rănile pe suflet vântul Le-mprăștie ca pe hârtia arsă. Și mă cutremură iar gândul Când fluturi negrii zboară-n jur, Pe

Parcă toamna a venit mai devreme Anul acesta decât anul trecut, Cum lacrima s-a prelins de pe gene Și s-a oprit totul și-a devenit mut. Îndată ce frunza din ram s-a desprins Dintr-o mai veche

Nu poți rezista tentației de a intra în lumea mea și totuși chiar nu vrei așa ceva e mult mai bine în lumea ta acolo eu m-am refugiat și am intrat cu noroi pe ghete și cu haine

Sunt munți pe care i-aș sculpta sau i-aș preface în gumă sunt râuri cărora le-aș putea devia cursul măcar o dată pe săptămână sunt păduri în care aș intra să agresez ursul și să-l gâdil în

Am plecat singur pe mare Fără vestă de salvare, Și-am plecat desculț pe drum Noaptea prin ceață și fum Căutând după ureche Entitatea mea pereche. Te-ai întors pe zi cu

Vezi, de acum Ploaia cade iar pe drum, Parcurile sunt pustii, Trezește-te că voi veni... Auzi, Câinele cum latră acum Și vântul care poartă fum, Trezește-te... oriunde-ai fi, Că voi

Noiembrie cu potecile tale înfrunzite cu aleile tale încâlcite cu drumuri lungi, reci și întunecoase către cele mai călduroase case cu bagajele cele mai grele cu multe gânduri în ele

Mi-ai dăruit un univers în palmă l-am apucat ușor cu stânga dintr-un colț de galaxie împovărată cu doi timpi și o pauză pot să dispar liniștit după ce am văzut cu ochii mei prin ochii