Orașul în lacrimi de frunze scăldat...
E toamnă și inima nu mai suspină
În patul vechi din lemn amintiri se trezesc,
Speranța iubirii s-a îndepărtat
E toamnă...
Tăcerea profundă s-a
Închide-mă între rânduri
fără să pui punct
ultimei fraze.
E sezonul vânturilor
și al aviatorilor,
al avânturilor
gândurilor
ce zboară cu tot cu șapca
elevului din
Unu noaptea
A fost din clopot de tinichea
ce ai auzit
ca prin vis
prins
în capcana indienilor
ce te ferea
de somnolența veacurilor
pe care o cauți
ziua
ca s-o trăiești noaptea
A fost
ai avut grijă
să deschizi pietrele tari
cu vorba călătoare
și să mă zidești în pragmatism
când te-am confundat drept visătoare
și mi-ai zis
că nimic nu e pentru totdeauna
te-am contrazis
ai
Îți scriu de departe...
De unde timpul se dă singur înapoi
Iar totul e pașnic pe timp de război,
Îți scriu ca din carte.
Îți scriu peste ceasuri...
De când adîncul
Doamne
fă bisericile
peste ei să cadă
fără să-i rănească
numai zgomotul
să-i trezească
adună-mă
în tine
învață-mă
că e mai bine
să nu sugrum diavolul
ci să-l alung
învață-mă să nu
Dintotdeauna s-a pus problema eronat
ce se află între două necunoscute
ce le aduce în context rațional
a avut calcul dar a avut feeling
a avut traiectorie tot ce a alunecat pe gheață dinspre
Acel moment
în care
îți vine
să urli
până rămâi fără glas
și eventual
fără puls
ți-ai dori
dar nu se-ntâmplă
și ai vrea
numai dacă s-ar putea
să-ți tragi un glonț în tâmplă
sau să
Chiar te vreau azi, nu mint
Căldura ta vreau să o simt.
Te vreau cu sete și ură
Fără măsură...
Te vreau cu exces din mine,
Exces de tine.
Degeaba mă mint,
Omoară-mă!
Fă-o te rog cât mai repede
Fără tandrețe, fără regrete
Să nu-ți facă ăștia portrete.
Omoară-mă dacă insiști
Dar fă-o cu onoare
Să nu aud al tău plâns ca alinare.
Atingerea ta
te-ai speriat când s-a făcut referire la iubire
o povară de concept în context străvechi
nu mai încape într-o poșetă mult prea mică și lucioasă
hai să întoarcem timpul într-o după-amiază
Au fost timpuri...
Au fost timpuri de frustrare și de ură
Timpuri de așa natură
Încât mințile deveneau plastice.
Au fost timpuri de goană
Și luptă acerbă,
Timpuri
Pe partea cealaltă de munte
Sunt un călugăr din pustiu,
Mă spăl cu rouă peste frunte,
Dau foc păcatelor când scriu
Și parcă rup bucăți din cer,
Crezând în adevărul viu:
Mister e
Mai cântă noaptea pe culoare
Cu voce de cristal îmbietoare
Și gâdilă suav trei clape de pian.
Fă liniste...
Veghează în tăcere
Și dincolo de geam
A nopții mângâiere.
E
E oarbă liniștea-ntre ziduri
Și simt durerea cum apasă,
Privesc cum rănile pe suflet vântul
Le-mprăștie ca pe hârtia arsă.
Și mă cutremură iar gândul
Când fluturi negrii zboară-n jur,
Pe
Parcă toamna a venit mai devreme
Anul acesta decât anul trecut,
Cum lacrima s-a prelins de pe gene
Și s-a oprit totul și-a devenit mut.
Îndată ce frunza din ram s-a desprins
Dintr-o mai veche
Nu poți rezista
tentației
de a intra
în lumea mea
și totuși
chiar nu vrei
așa ceva
e mult mai bine
în lumea ta
acolo eu
m-am refugiat
și am intrat
cu noroi pe ghete
și cu haine
În sfârșit miroase a toamnă,
frunze și apă curată
și pământ
Eu de-acum voi sta la poartă
să văd vremea ce-mi arată
printr-un gând
Tu pe-aici vei trece-o dată
știi că mersul tău
Sunt munți pe care i-aș sculpta
sau i-aș preface în gumă
sunt râuri cărora
le-aș putea devia cursul
măcar o dată pe săptămână
sunt păduri în care aș intra
să agresez ursul
și să-l gâdil în
Am plecat singur pe mare
Fără vestă de salvare,
Și-am plecat desculț pe drum
Noaptea prin ceață și fum
Căutând după ureche
Entitatea mea pereche.
Te-ai întors pe zi cu
Vezi, de acum
Ploaia cade iar pe drum,
Parcurile sunt pustii,
Trezește-te că voi veni...
Auzi,
Câinele cum latră acum
Și vântul care poartă fum,
Trezește-te... oriunde-ai fi,
Că voi
Hoinărind pe stradă
de dimineață
mă urmărea de mai bine de un ceas
un individ asexuat
s-a ascuns în ghenă
și l-am turnat
și l-am umflat
în bătaie
până a mărturisit
că e un înger deghizat
Noiembrie cu potecile tale înfrunzite
cu aleile tale încâlcite
cu drumuri lungi, reci și întunecoase
către cele mai călduroase case
cu bagajele
cele mai grele
cu multe gânduri în ele
Mi-ai dăruit un univers
în palmă
l-am apucat ușor cu stânga
dintr-un colț de galaxie
împovărată
cu doi timpi și o pauză
pot să dispar liniștit
după ce am văzut
cu ochii mei
prin ochii