Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Alcătuirea fericirii

2 min lectură·
Mediu
În groapa adâncă,
Înfiorată,
Stearpă,
Din lună -
Din mijlocul lunii,
Se afla demult,
Pulsând -
Bătând -
Urlând -
O inimă întunecată.
Bătrânii -
Ar povesti
Despre ea
Dacă și-ar aminti
Clipa trecerii
Ce va sa vină;
Iar copiii -
Ar plânge din pântec
Despre ea
Daca și-ar aminti
Clipa trecerii
Ce va sa vină;
Poate că -
E punctul negru
Din fiecare lucru -
Cel fără de care
Nu recunoști fericirea -
Și motivul uitat
Al primei lacrimi -
Simțind iubirea.
Ci impregnată în el,
Gândită de Cel -
Muiată în ea,
Așezată de Cea -
Se afla demult
Obliterând -
Astupând -
Vibrând -
O icoană mică
Din aurul sfinților.
Bătrânii -
Ar lăcrăma
Pentru ea
Dacă, cumva,
Ar uita -
De clipa acea;
Iar copiii -
Din pântec ar vorbi
Dacă ar sti,
Cumva,
Despre ea -
În clipa acea;
Poate că -
E visul curat,
Zburat,
Înălțat,
Cel fără de care
Nu poți simți iubirea -
Și gândul uitat
Al primei lacrimi -
Gustând fericirea.
Și astfel,
Simțind -
Gustând -
Zburând -
Uitând -
Nimeni,
Nimic,
Nicicând,
Nu povestește
Despre o inimă -
Care este un punct
Sau despre icoana -
Care este un gând;
Sau despre faptul că
În groapa adâncă,
Înfiorată,
Stearpă,
Din mijlocul lunii
Două lucruri,
Vibrând -
Un punct
Și un gând
Încă se află.
012.046
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
225
Citire
2 min
Versuri
84
Actualizat

Cum sa citezi

Cristian Popp. “Alcătuirea fericirii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-popp/poezie/13921268/alcatuirea-fericirii

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

CPCristian Popp
Stimati cititori,
Acesta este primul text pe care il pun pe agonia.ro.
De vreme ce figureaza la sectiunea Atelier (insa fara vreun comentariu), nu este un text apreciat, inteleg acest lucru.
Totusi, eu personal as aprecia foarte mult daca v-ati putea rupe un minut-doua din timp pentru a adauga un comentariu scurt pe marginea lui, in ideea de a-mi sugera ce as putea face pentru a-l face mai bun.
Va multumesc foarte mult si va raman indatorat.
0