Timp nemarcat

Zâmbeam ca un nebun iar doctoru-mi explica traumatismul cranian. Stam relaxat și legat în patul de la neuro; zâmbeam cu gândul la ultimele unități de timp. Fără abilități de observare, încercam să-mi delimitez prezentul. Marginea ovală și conică a câmpului vizual, neclară și-n mișcare, e limita prezentului, a viitorului, sau a unui virtual servit! Oricât de repede mi-am întors privirea alergând prin păduri, sărind, rotindu-mă, urlând... programul creează virtualul continuu, adaptându-se cererii mele de imagini. Mi-am făcut un plan de acțiune secret, nefolosind cuvinte. Mi-am dat foc, apoi acoperit de apă, apoi acoperit brusc de pământ... cu ultimile puteri am sărit, privind mânios cerul: și... cerul era ca o pictură degradată cu sfinți, ca un gard între prezent și restul! Totul se putea confunda, cu un tren vechi intrând în gară. Cam două secunde sistemul afișase o eroare! Pentru foarte scurt timp am învins! Voi născoci altceva pentru evadare, sistemul s-a actualizat, sunt convins.