Odă Lunii... sau poveste despre dulciuri ca să ne simțim ca acasă

Nu vă pot ascunde, că eu sunt omul negru… dar nu-i corect spus, că disprețuiesc totul. Disprețul e-o formă de neînțelegere. În răbdarea mea mă cam enerva... Luna! Știu! O să-mi amintiți acțiunile umanitare de ecologizare a Lunii! Elevii de la Casa Pionierilor etc., s-au dus să curețe Luna de: pet-uri, chiștoace, cutii de bere. Însă numai pe fața noastră a Lunii!? Oare pe cine ar trebui să omor, ca să aflu, de ce Luna are doar o față, de zeci și sute de ani? Adică sunt om, am și eu niște nevoi, voiam să scriu cu pișu niște manifeste sau ceva apocrife despre zeul Cronos. Vă rog respectați-mi dreptul la intimitate, vreau s-o fac pe partea întunecată! Se zvonește că Zeul cel Puturos, a operat Luna de organele interne, găsindu-și tainicul lăcaș, biroul! Este mărturia mea clară, izolat între două casete de bere și cu spatele în colțul neputinței. Noi… chiar trebuie să credem în iaurturile probiotice bifidus... bifidus... cu gusturi și culori pentru fiecare copil!? Eu prefer magiun pe pâine și citind povestea măgarului !