Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Versuri inspirate de Psalmul 47

1 min lectură·
Mediu
Mare ne este Domnul și-n veci Îl lăudăm,
Căci stă-n cetatea-I sfântă ce strălucește-n zori,
Pe muntele sfințit spre care noi urcăm,
Și-acesta e Sionul, spre nord, pitit în nori.
Acolo Dumnezeu se-arată strălucind
Iar împărații vin cutremurați să-L vadă;
Ochii le ard la toți, minunile-I sorbind,
Durerile-i zdrobesc ca după-o grea corvoadă.
Dar cei sosiți simțiră că neschimbat e tot,
Că-i o Cetate-aleasă, de Domnul adorată.
Că mila Lui străluce, fiind Domnul Savaot,
Cu-n Nume plin de-o slavă care pe veci e dată.
E Muntele Sion, de mari splendori săltând,
Ca fiicele lui Iuda de pace visătoare,
Pline de bucurie, fiindcă la dreapta-I stând,
Știau că judecata-I dreptatea-nvingătoare.
Cuprindeți azi Sionul și turnurile-i cântați,
Sau povestiți la neamuri ce vin fără zăbavă,
Palatele-I străbateți, puterea-I să-admirați.
Căci Dumnezeu-i Păstorul ce-n veci rămâne-n slavă!
Acesta este Domnul și-i unic Dumnezeu!
El paște omenirea cu grijă și iubire.
E Gloria eternă - și-așa va fi mereu,
Că-n veacuri nesfârșite, ne-mbracă-n mântuire.
Glen Ellyn, 8 aprilie 2025
007
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
165
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Cristian Petru Balan. “Versuri inspirate de Psalmul 47.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/14188862/versuri-inspirate-de-psalmul-47

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.