Poezie
Vorbește Pământul!
3 min lectură·
Mediu
Străluminări de astre nasc armonii cântate.
E cert, stelele-și cântă în cosmos simfonia,
Imperiu vast e cerul cu taine-n veci păstrate,
Pământu-n schimb, vorbește; și-i știm oratoria
Din sunete ciudate, ce le emite-ntruna,
Căci azi tehnologia perfect le descifrează.
De i-am transpune-n vorbe ce spune-ntotdeauna,
Nu ne-ar ajunge tone de cărți din ce dictează...
Putem, din fericire, prin vorbe mai puține,
Să-i convertim discursul, căci luate împreună,
Tot murmuru-i din spațiu, sunt plângeri în surdină
Și, de-nțelegem bine, multe dureri adună:
„Copiii mei - odată am descifrat că spune -
Sunt Mama voastră Geea, sau Terra, sau Pământul.
Dacă voi, multă vreme, ascunși prin văgăune,
Nu-mi pricepeați o vorbă, acum îmi știți cuvântul
Și trebuie să-nțelegeți că-s timpuri serioase
Ce trebuie respectate ca să vă fie bine.
Până mai ieri, o lume în contra mea se-ntoarse,
De-acum nu-i pot permie să-și bată joc de mine!
Îmi amintesc de vremea când Domnul, Creatorul,
M-a plămădit cu artă, cu dragoste divină,
Spunând că-s bun, că-s Raiul și veșnic purtătorul
De viață și de oameni, dar voi ați fost de vină
Că L-ați trădat pe dată și-ați meritat blestemul
Care din vina voastră chiar și pe mine-ajunse,
Numai că, după-aceea, eu mi-am ținut consemnul
Și-n dar v-am dat mâncare și toate, pe de-ajunse...
Dar vreați mai mult și-atuncea ați inventat războaie
Bătându-vă ca chiorii, totul sfârșind prin moarte.
De-a lungul de milenii, sângele-a curs șiroaie;
De-a lungul de milenii, pacea-a fost mică parte!
Când Dumnezeu Preabunul și-a arătat iubirea
Cedându-Și Fiul propriu să-i știți Secretul-Rază,
Voi L-ați ucis cu ură când v-a dat mântuirea
Și-s prea puțini aceia ce zilnic Îl urmează.
Experimentu-i gata, căci un sfârșit au toate,
Crezusem că acuma, ajunși pe culmea științei,
V-ați domolit din rele cu lecțiile-nvățate
Și-ați înțels ce-i viața și prețul necredinței.
Dar mai amară-mi este-n prezent dezamăgirea
Când văd că și mai dur loviți cu ură-n mine
Pe orice continent, prin toată omenirea,
Când arealul vieții, oceane, munți, coline,
Mi le distrugeți zilnic 'ngropându-le-n deșeuri,
Când defrișați păduri și-n mări vărsați gunoaie,
Când mă-necați în fumuri trecând de apogeuri,
Când ați ajuns cu timpul striviți de mucegaie...
Voi mi-ați distrus și plante, și păsări, și-animale,
Mi le-ați ucis de-a valma și-au dispărut în serii,
Mi-ați pervertit normalu-n mutații anormale,
Că mi-ați schimbat și clima - și-i iarnă-n timpul verii!
Nu vă-nțeleg când singuri vă vreți apocalipsa,
Când mari armate strângeți croind suprarachete
Sau când nebunii voștri de viruși simțeau lipsa,
Ca prin laboratoare, prin tehnici noi, secrete,
Să-i fabrice drăcește total să mă-invadeze
Și să muriți ca proștii, uitând că am puterea,
Cu forțele din mine, să mi-i anihileze
Pe criminalii lumii, grăbindu-le căderea...
Dar milă mi-e de voi, inconștientă gloată,
Și vă mai dau răgazul să-i răsturnați deoparte...
E-avertismentul ultim: răbdarea mea se gată.
De nu puteți, voi face a Cerului dreptate -
Pornindu-mi toți vulcanii cumplit să explodeze.
Dezastrul va fi groaznic, priveliștea sordidă:
Dispar lumina, viața! Un iad o să urmeze,
Iar eu devin din Terra o vastă Atlantidă!”
Glen Ellyn City, USA - 16 apr. 2020
001.246
0