Poezie
Eternitatea
1 min lectură·
Mediu
Ea nu e doar un nume comun de cimitir,
Căci pare-o noțiune de rang enciclopedic.
Când spui „Eternitate”, spui infinitul șir
Întins în timp și-n spațiu, de care-acum mă-mpiedic...
Adesea tot ce facem, dorim a fi etern:
Orice lucrează omul - vrea mult ca să dureze,
Dar rareori produsul rămâne sempitern,
Căci nu sunt piramide ca veacuri să sfideze!
Nici Soarele, nici Luna, nici stelele din cer,
Nici Universu-ntreg nu-s pentru-o veșnicie,
Căci toate-s relative: se nasc, lucesc și pier -
Și-atunci? Eternitatea cum veșnic o să fie?
Când relative-s toate, cum ea-i ceva aparte?
Și, totuși, ea-i eternă! Căci Infinitu-i Tatăl !
Din fericire, omul este de-aceeași parte
Având același Tată - și dacă-i ceri: arată-L,
Vei ști că-i Cel Etern; vei ști că-i Dumnezeu,
Că-i Infinitul care răsplata Lui ți-o-mparte,
Iar de-i respecți Cuvântul, te-admite-n Empireu
Unde din om vremelnic devii Eternitate!
Glen Ellyn City, USA - 6 apr. 2020
001.471
0