Poezie

Păcatul

2 min lectură·27 martie 2020

Mediu

Când un ateu îmi spuse destul de serios

Că e păcat să nu faci deloc niciun păcat,

I-am zis: Cu-așa deviză, ți-e viața-un gol grețos

În care cad netoții, dar mulți au regretat,

Deoarece păcatul nu-i doar un biet cuvânt,

Nu-i doar o simplă culpă, greșeală de copil,

Vinovății minore ori vorbă chioară-n vânt,

Că el e-o hotărâre de cuget clar, abil!

Căci omul vede bine ce-i bun și ce e rău,

Chiar dacă-ades veninul în miere-i glazurat.

De-aceea n-ar scuze pitind păcatul său -

Și bine-ar fi să ceară plângând, spre-a fi iertat!...”

Plutește peste lume păcatul dezvelit,

Deasupra noastră falsa iubire și-o apleacă...

Cei ce i-au supt otrava adesea s-au căit,

Dar mulți nu-i ies din vrajă, din umbra lui nu pleacă!

Oricum, în Cer păcatul altfel este văzut;

Altfel e măsurat și cântărit anume.

Criteriul judecății ne e necunoscut,

Deși Scriptura știe perfect cum să ne-ndrume.

Dacă îți simți păcatul, deja ești pe drum bun

Și poți porni la luptă cu el ca să-l distrugi.

Nu totdeauna lupta formală ți-l răpun,

Ci rugăciuni și prieteni te-ajută să-l subjugi.

Păcatul e-o văpaie cu fum axfietor

Care-a cuprins planeta... Tu vrei în ea să arzi?

El ne scufundă-n bezne de iad îngrozitor.

Păcatul ni-i sfârșitul de nu-l oprim CHIAR AZI !

Glen Ellyn, USA - 27 martie 2020

001.270

Cristian Petru Balan. “Păcatul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/14145675/pacatul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.