Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Romantism reconstituit

1 min lectură·
Mediu
Mi se-nvârtesc în gânduri dorințe-amețitoare
Ce pot să-mi schimbe zborul în prăbușiri ingrate
Din pricină de chipuri cu forme-nșelătoare
Care-n trecut avură prea des prioritate.
Știindu-mi slăbiciunea de sclav al frumuseții,
Dulci umbre mă captară-n ispite voluptuoase
Cu-nflăcărări furate din zorii dimineții,
Spre-a-mi tulbura simțirea prin forme grațioase.
Dar toate-acestea fost-au simple-amăgiri trecute,
Căci n-au veninul sfânt cum e-al nemărginirii
Din ochii tăi cu basme-n adâncul lor născute,
Nici șarmul tău duios - un templu al iubirii...
Te-aseamăn tot mai des cu-o zare de lumină
Care-mi absoarbe ființa-n splendori adânci de jaruri,
Chiar dacă-ți stau alături, mi-ești dor ce mă domină,
Căci mor de dor de tine - cea mai de preț din daruri!
Hai să fugim din lume prin codri cu poiene,
Pe țărmuri lungi de râuri, prin orice loc plăcut,
Nu vezi nebuna lume pierind prin noi arene?
Vom face-o lume nouă, luând tot, de la-nceput!...
Promitem în genunchi jurând spre Prea Înaltul
Că renegăm străbunii ce Legea I-au trădat.
Nu le reluăm păcatul, dar... de-om greși cu altul,
Va fi din iubiri sfinte. Și-i... binecuvântat !
Glen Ellyn, USA - 25 martie 2020
001.468
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
186
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Cristian Petru Balan. “Romantism reconstituit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/14145618/romantism-reconstituit

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.