Poezie

Părinții noștri

1 min lectură·21 februarie 2020

Mediu

Din umbre și lumini se-ncheagă-n noi părinții -

Două făclii din ceruri ce ard nestinse-n gând:

Icoane blânde, calde, mai sfinte decât sfinții,

Văzând în noi, prin lacrimi, comori pe-acest pământ.

Ei ne-au 'nălțat spre soare, ne-au preaiubit năvalnic;

Le-am fost tezaur unic, iubirea lor de foc.

Le-am fost extazul vieții și rodul cel mai falnic;

Prin jertfa lor tăcută ne-au stins dureri pe loc...

Treptat, îmbătrâniră și le-a slăbit puterea,

Iar noi rapid crescurăm sub grija lor mereu,

Căci lângă ei alături, le-am fost toată averea

Și să fim demni în viață, trăiau trudind din greu.

Îngăduiți acuma - deși târziu survine -

Să le-nălțăm în suflet temple de Everest

Și urmelor lăsate prin amintiri divine,

Să le-nchinăm mari ode și-un imn suprem, celest!

Nici nu găsim cuvinte de mulțumiri totale,

Oricât am vrea, limbajul ne este mult prea mic

Să le descriem jertfa, căci orice osanale

Nu pot s-o egaleze nicicând și niciun pic...

De-aceea, mari datornici, solemn, dăm declarații

Să fim cu fiii noștri la fel de mari eroi

Precum ne-au fost părinții. Și-atunci lungi generații

Ne-ar imita exemplul, fiind ca ei, ca noi!

Glen Ellyn, 21 febr. 2020

001.120

Cristian Petru Balan. “Părinții noștri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/14144848/parintii-nostri

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.