Poezie

Răutatea omenească

1 min lectură·21 noiembrie 2019

Mediu

MOTTO: „Dar tu, române, să fii bun!” - străveche sfătuire românească.

Ce lume-nvolburată ne înconjoară-n viață,

În care se-nmulțiră monștrii cu chip de om!

Duplicitatea însă pe toți îi dă pe față,

Căci se impun prin răul din ei... Ciudat sindrom!

Dacă-i privești, întâi par mutre-n toată firea...

Unii-ți zâmbesc și chiar ai zice că sunt buni,

Dar, din nimic, se-ncruntă și-și schimbă brusc privirea,

Sărind să te înfrunte, mai rău ca alți nebuni!

Câțiva din ai mei prieteni știau de-asemeni oameni

Căci mult rău le făcură, aproape de prăpăd.

Avui și eu năpasta să-nfrunt din acești fameni -

Cu greu scăpai de dânșii; azi fug dacă-i revăd.

Prin bârfituri infame mă prigoneau cu ură;

Prin uneltiri sinistre, chiar fără să-i provoc.

Fugiți de-asemeni monștri cu vipere în gură:

Ei sunt fiii Satanei cu-al lor demonic joc!

Când cei ce râd de tine și-s nonvalori supreme,

Căci n-au produs nimic și-i gol în urma lor,

Tu urcă-ți Everestul și, de te-ntorci devreme,

Închide-te în casă și trage de zăvor!

Glen Ellyn, USA - 20 XI 2019

001.164

Cristian Petru Balan. “Răutatea omenească.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/14142810/rautatea-omeneasca

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.