Poezie

Refugiu

2 min lectură·11 octombrie 2019

Mediu

Ca un pilot de curse sfidam sub mine norii:

I-am spart fără de milă trecând deasupra lor.

Am fost sus, la-nălțime, precum prin nori cocorii,

Dar când văzui că-s singur, decis-am să cobor...

Din înălțimi celeste, plonjai în scufundare.

M-am afundat în goluri cu negre adâncimi...

Acolo-am fost tot singur și bezna tot mai mare;

De-aceea, din extreme, ieșii între mulțimi.

Aici, la suprafață, pe scoarța pământească,

La mijloc, între oameni, nu știu ce-i de făcut,

Căci văd cum jalnic piere chiar firea omenească

Și-o molimă de ură pe glob a apărut!

Ca să-mi salvez o parte din ce-a fost bun în mine,

M-am refugiat prin codri, pe lângă răuri, mări,

Și peste tot am prieteni: păsări, furnici, albine,

Mulțimi de patrupede - oriunde-n patru zări...

Mi-s dragi și mă respectă, căci toate-au legi perfecte.

Le știu secretul vieții și le respect la fel.

Nu am găsit la ele nici vicii, nici defecte;

Multe-nvățam alături și-s mândru de-al meu zel.

Stând printre flori, prin iarbă, prin peșteri primitoare,

Nu-i zi să n-am priveliști spectaculoase-ades:

Mărețe răsărituri ori asfințiri de soare,

Încât mă-mbăt de-un farmec de alții ne-nțeles.

Când vreau, caut izvoare și dorm chiar lângă ele,

Vrăjit, le-ascut șoptirea deplin melodioasă,

Care-nsoțesc sub lună triluri de filomele -

Și, totuși, chiar și-acolo, eu mă visez... Acasă !

Glen Ellyn, 11 oct. 2019

001.271

Cristian Petru Balan. “Refugiu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/14141760/refugiu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.