Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Michelangelo

1 min lectură·
Mediu
Din carnea Marmurei virgine
adânc pătrunsă de-ntuneric,
cu sete mușcă dalta rece,
venind din lacrimi și durere,
cioplind spre dezbrăcarea stâncii,
cu milă sau cu ritm homeric.
Iar mâna Maestrului taie
și sar scântei stinse-n sudoare
și așchii sar în evantaie,
și taie parcă-n stânci de soare;
cu ochii arși, el cată Forma
ce se-ntrupează-ncet afară
spre-a doua naștere a pietrei
ce strigă-n veci dezghiocată
cum strigă pruncul scos din mamă
când ea, plângând, îl dă luminii...
Iar opera sculptată-n roca
rostogolită printre lauri,
din lire ne va smulge versul,
va-ncremeni oprind chiar timpul,
va fi eternă și divină,
scoasă din pântecele stâncii,
cum scoate medicul un prunc
ca să-i pornească-n viață mersul.
Statuii poți să-i spui: „Vorbește!”
Prin ea grăi-va Universul!
001613
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
122
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Cristian Petru Balan. “Michelangelo.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/14120479/michelangelo

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.