Poezie
Însuflețiri...
2 min lectură·
Mediu
fff multe diacritice lipsă
Cenaclu - poezie – tu simbol al simțămintelor,
Ce-și caută sentimentele dincolo de cuvinte,
Cuvinte scrise, transpusen-n alegoricul folclor,
Chiar de-ar fi sa mor, am sa leg iubirea-n oseminte!
Și căutam ce nu am crezut să caut vreodată,
Sentimente ale celor vii și celor morti,
Ce n-au murit și nu-s morminte niciodată,
Dar trăiesc insuflețiți, fără robi, fără sorți !
Și când lacrimi grele te cuprind,
Amintind cenaclul ce s-a stins,
Nicio rimă, nici un vers nu sting,
Ce flacăra-n suflet a aprins.
Iar oamenii dependenți de vis, gând, ori libertate,
Când nici un drog nu-i poate vindeca de realitate,
Nicio realitate nu îi duce-n celebritate,
Și n-au marcat, în veci, jubilara ebrietate...
Unde sufletu-i eter, unde-eteru-i dumnezeiesc,
Unde toți sunt unul, iar viața nu-i mai un scop ceresc,
Unde scopu-i unul - nu extern, fratern sau subaltern,
Acolo intern-îi singurul refugiu de infern !
Și nici de știi nu poti să afli, iubirea celor morți,
Ce ți-au adus si ție, dulce-amara libertate,
Și nici de vrei nu poți să uiți, amintirea celor vii...
Ce-au unit românii într-o pură fraternitate.
Și de trec sute, mii de ani - acum ori niciodată,
Nici-un croi de libertate, nu schimb' românu'-n dată
Nicio moarte nu-ți va fi loc de-o umilă ofrandă
Nici pământ sclavie, ci-a libertații vis – verandă !
001151
0