Poezie
Epilog
1 min lectură·
Mediu
Simțeam cum mâna lui cuprindea
Taina ce nu a fost nicicând;
Auzeam cum părul tău cădea
În izvorârea pașilor fără cadență;
Speram că uitarea este o haină
Cu trepetele în spirală, fără o logică.
Din tine se nasc mii de chipuri, ce-și
Poartă numele crescute de mine.
Singura lor asemănare este că mereu vor
Avea alte mâini pe șolduri, alte guri pecetluite,
Iar glasul va avea în taină ochii celui ce privește.
Sunt o graniță, un tranzit prin care piroane
Sprijină fășii de piele suspendată de spirit.
Degetele, cu tremor, ce-mi caută
În deșirarea coloanei praful de pe care
Să-ți falsifici sentimentele, curăță sintagma
Despre solitudine cu sare.
Aș vrea să-ți zac în pântec palma mea,
Cu linii fără formă, să cuprind șoldurile
Cu nostalgia frunzelor ce se tem de moarte.
Negăsită fiindu-mi chiar și alături, ca unei rugăciuni
De seară îți cer: ucide-mă și apoi iartă-te.
002.327
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 147
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristian Alexandru Groza. “Epilog.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-alexandru-groza/poezie/14019619/epilogComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.