Poezie
Când ziua pe sine se moare
1 min lectură·
Mediu
Încerc să regândesc această zi
În lumea asta liberă și rece
Cu nopți prea lungi și primăveri târzii
În care totul vine și se trece.
E ziua tristă; în însingurare
îmi regăsesc singurătatea mea,
când, încercând să uit, cu-nfrigurare,
îmi sorb tăceri din ceașca de cafea.
E început de toamnă ca de moarte
și ziua asta moare-n eul său,
și n-are crucea cine să i-o poarte
și suntem toți loviți de somnul greu.
Se moare azi cât încă se mai poate
și încă se mai poate azi muri
și-atunci când uiți de tot și toate
aprinde-o lumânare pentru zi.
Și-atunci când, mai din neștiință, mai din pripă
exiști, dar ai uitat să fii,
să faci din lacrimă sărată pentr-o clipă
mormântul mut pentru această zi.
Și sie-și de-al său sine se desparte.
Nimic n-a mai rămas nelămurit;
privesc în jur, dar noaptea e departe.
E ziua-n care ziua a murit.
013.294
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- cristi zamfir
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 150
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
cristi zamfir. “Când ziua pe sine se moare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristi-zamfir/poezie/93969/cand-ziua-pe-sine-se-moareComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Îmi regasesc singuratatea mea...\"și eu mă regasesc în poezia ta!