Poezie
Balada pescarului
2 min lectură·
Mediu
Puternic e oceanul în noaptea cu furtună
Si mică sansa bărcii să scape-n clar de lună ,
La mal se roagă-n lacrimi iubita de pescar
Căci din ocean iubirea-i s-apară e-n zadar.
Pe malul ud femeia, în genunchi încet s-asează
Privind spre cer se roagă si frigul nu contează
Cu ochii plini de lacrimi ar vrea să-i dea puterea
Acelui zeu din ceruri, să nu simtă durerea ,
Să fie ca o stânca, furtuna grea să-nfrunte
Să zboare ca un vultur ,cînd bratele-i sunt frînte
Dar nu e zeu pescarul si forta incet il lasă
Gîndind spre-a lui iubită, un dor în el apasă
Si-n sufletul femeii un gol imens ofteaza
Cu ochii inchisi ea vede , stiind că nu visează
Bărcuta cu pescarul , se pierd duse de vînt
Lipsită-i sansa vietii si mortea-i pe pămînt
Iar jalea umple cerul, chiar norii răi bocesc
Prin ei mai plînge luna si stelele-l iubesc
Cu strigăt mut spre moarte , femeia blînd se-arată
Si-ar vrea să-nfrunte apa, murind cu el odată
Si lingă piept să-l tină cu bratele-i plăpînde
Iar fruntea să-i sărute cu buzele-i flămînde
Dar zeii nu rezistă, e prea mare durerea
Se strîng în cer la sfat si-ncep a-si da părerea
Asemenea iubire , dăramă munti , răstoarnă oceane
Stă timpu-n loc si apa curge în spre izvoare
Nu-i bine ! , spune Zeus, salvati acel pescar !
Acum , întoarce-ti timpul , pină nu-i în zadar
Si zeii intorc pământul si luna incet apare
Iar dinspre largul apei , se vede o barcă-n zare
E lună plină afară, cu stele mii pe cer
Iar noaptea ce urmează va fi putin cam ger .
Spre mal cânta din barcă, un cântec de amor
Pescarul ce pierise, în lumea fără dor
O tînară femeie l-asteaptă sus în sat
Frumoasă-i ca iubeste si sufletu-i curat .
013627
0
PB