Poezie
Fără titlu
1 min lectură·
Mediu
Pareri
In sanctuarul de serviciu nimic nu mai era la fel,
pe sub ogiva, fundamentul se camufla tensionat,
sub indolenta spirituala cinta speriat un menestrel,
un sfert de fisa cautam sa introduc in tonomat.
Parsiva cina cea de taina a sufletelor prihanite
inocula anacronismul vendetei fara de mobil,
in vecii vecilor nu uit atitea sute de termite
imperecheate-ad-hoc, jonglind pe invechitul-nou cadril.
Particule evanescente dispar dibaci in ceata groasa,
pilastrii templului se misca, de ameteala aiureaza
sub umbra spaimei adunati, constiinta din strafunduri scoasa
dribleaza scutul de lumina, alunecind mut, cu emfaza.
De sub egida venerarii, un mag uscat sta si traieste
la limita dintre dramatic si nepasare-nvolburata,
cind homo sapiens se-afunda ’n-adincuri si devine peste,
iar zeii-si toarna-n cap cenusa, e ceva putred totodata.
Un fetis fals, nascut din flori in spiritul antropofag,
comanda scena mortuara desfasurata-afar’, pe istm
si doar o lacrima stinghera ameninta ca-l da-n vileag,
asa cum astazi este miine, sinucigas antagonism.
Deodata suna clopotelul, se scutura pomii dogmatici,
incremeneste pe loc totul, exhaustiv laborator,
criogenat de zorii zilei, in stinga, ’dreapta, colo, ici,
prim-planul dur ii zapaceste, noroc ca visele nu dor.
001887
0