Când ploaia se mișună-n mii de secunde
Și norii mă mint că lumina s-a stins,
Potoape de mine îneacă realul,
Iar fluviul de euri se varsă-n abis.
Am mâinile pline de sânge de vise
Ce stau, fără
Mi-e sete de zilele noastre cernute
Pe lespezi de nimfe, cu fetuși de lut,
Cu zâmbete mute-n amiezi fără nume,
Cu tine și ziua. Și lumea. Ș-atât.
Monica te ține de mână. Tăcută,
Își
