Poezie
Nopți
1 min lectură·
Mediu
Cauți nopți, ba numeri zile,
Să câștigi n-ai sorți, copile!
Căci pe unde ai călcat
Tot amar ai semănat
Și pe unde ai căzut
Doar buruieni au crescut.
Totuși, nu rămâi pierdut,
Ca-ntre străini un sărut.
Nu degeaba ai aflat:
Crai și fiice de-mpărat
Ce s-au pus pe căutat
Destinul cum să-l descoasă,
Zeii să-i prindă în plasă.
Inimile li se afundă
În piept ca malul În undă...
S-au dus și până dincolo
Să vadă de ce nu plouă,
Au venit și mai încoace
Adevărul să-l dejoace,
Au rămas în cer un pic...
Să asculte ce le zic.
S-au întors totuși la nuc
Și ce vești bune aduc!...
Astea ai să afli singur,
Pân-atunci, nimic nu-i sigur.
Cauți nopți, ori numeri zile?
Să caștigi n-ai sorți copile!
00532
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Crețu Dan Andrei
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 127
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Crețu Dan Andrei. “Nopți.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cretu-dan-andrei/poezie/14188110/noptiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
