Poezie
Măști
2 min lectură·
Mediu
E timpul zălog pentru forța ce-apare?
E spațiul nerod să nu știe ce vine?
Tendințele firii împresoară în zare
ciorchini singuratici, a florii trăire.
Dorințe deșarte, figuri tălmăcite
sunt măști, figurații, sau crezul uitării
a tot ce e harfă, a tot ce-s cuvinte
acum și aievea ne dau sensul firii …\"
să plângi, figurante, rostește boltind cerul cu marea cea mare;
în tine e bine, e drag, e și soare!
Să râzi, figurante, cu toate că-n tine doar lacrima curge;
să râzi, fericirea – amară culoare!
\"-Îmi plânge zeița pe culmi de oraș,
îmi curge misterul în zeci de castele
ce pot să ating, cât sunt pătimaș?
ce vremuri m-așteaptă? - sunt grele?
-Ești idol acum, ești sclavul de mâine ;
de-aplaudă cerul, să simți un fior:
aceea e clipa ce ține de tine,
atunci vei fi sclavul, câștigul usor -
apogeul.
De-aruncă și țipă, de țipă, de tac,
dorința de-odată în tine se stinge
iar zei împreună îți tună și ninge...
iar scena îți arde în flăcări, e trac –
e infernul!\"
Să-mparți litere, ziceai, ce simplu e rolul,
în masca ta intri, pelerin de simțuri eterne-
iar scena e cerul, mă-mpiedică solul
când suflet de rob lumina își cerne…
001.931
0