Poezie
Cu mine eu și sfârșitul fără ombilicuri și dinți de lapte
2 min lectură·
Mediu
Peste oasele ierbii timpul curge precum apa respirându-ne
cu umerii deghizați în biserici unii jeluiau despărțirea
soarelui de luna impasibilă (unii ar spune rece)
se pune la cale o mare păcăleală
noi mărșăluim pe fundul unei mări cu întindere mică
având în vedere posibilitatea unei viitoare extenuări
noi strigăm vivat oricărui gest oricărei aberație
venite la întâmplare desigur într-un moment de cumpănă
din partea celui singur și îndurerat ținându-și
craniul de sticlă între dinții de pluș
noi ținem un vultur pe post de umbrelă și pătrundem
în visele celorlalți ne prostituăm sinele tu pe-al meu și viceversa
noi plutim înspre gura călduță și cleioasă numită foarte sugestiv sex
suntem ținuți de ombilicurile de ceară de către cineva
care folosește mâinile în chip de speranțe
poate ne va prinde ne va scoate dinăuntru
ca pe niște sâmburi de piersică
undeva la o masă doi ochi schimbau între ei dinți de lapte
noi rodeam ombilicurile cu ei să ne eliberăm
apoi să-i înghițim până la fund
departe mai departe decât departe cineva
scotea flori pe nas avea câte-o pipă în fiecare ureche
în ele fumega curcubeul
din gură socotea trecerea timpului înspre umerii lui de vată
mai târziu ne-am regăsit într-unul
fără ombilicuri și dinți de lapte era prea târziu
apa curgea peste oasele noastre precum timpul sufocându-ne
001.016
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Costel Susditu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 216
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Costel Susditu. “Cu mine eu și sfârșitul fără ombilicuri și dinți de lapte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-susditu/poezie/14041799/cu-mine-eu-si-sfarsitul-fara-ombilicuri-si-dinti-de-lapteComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
