cosmin velea

Superbă doamnă brună Ai milă De umilul trandafir Căzut din el însuși La piciorul tău ! Lasă-l Să-ți sărute marmura . Lasă-l Să-ți înțepe pielea , Și lasă sângele tău cald Să

Secundă rotundă , Hai sictir , Nu-mi da brânci În viață !

Mâna mea În închipuire de aripă Se face . Și pielea Cu puf Va fi acoperită. Zbor spre tine , iubito , Căci mi-au crescut aripi Și mi-e sufletul ușor .

Femeie , Lasă totul baltă Și dă-mi fructul oprit ! Pune-ți degrabă cămașa de noapte ! Ce-ți pasă de-i bine sau rău ? Vino și dă-mi fructul oprit ! (pentru cine oare ?) Hai , iubește-mă

Vine o vreme când copacii sunt negrii , Păsările sunt mute Și Soarele fuge speriat de noapte . Atunci e bine să fugi ! Tăcerea pietrelor te înconjoară ca un parfum. Asculta-mă ! Fugi

Noaptea mi-a așternut O basma neagră Peste simțuri , Iar ploaia Îmi găurește inima Cu picături grele De amintiri.

Fericiți cei din urmă Căci ei vor fi Cei dintâi . Fericirile

Închipuie-ți , floare , Ce-ai fi fost tu Fără cuvântul FLOARE ! Crezi că ai fi fost La fel de parfumată Și la fel de gingașă Fără cuvântul Parfum Sau cuvântul Gingaș

Privește viața prin picătura de alcool, Prin fumul de țigară , prin , Sau mai ales din punctul de vedere Al Durerii . E încă prea multă fericire pe pământ . Copiii stelari , Nenăscuți

Întors cu fața spre pământ Fi-voi purtătorul de cuvânt al oamenilor . Voi învăța furnicile și viermii , Câinii și șobolanii Să sufere , să urască , să doară . Privind în sus , Voi învăța

Eu n-am avut niciodată ceva al meu : Un nume al meu , Mereu am împrumutat câteva . Eu n-am avut niciodată O adresă stabilă , o adresă proprie – Foloseam adresele prietenilor . Eu n-am avut

Să învățăm Soarele Să facă dragoste cu Luna , Să învățăm Estul Să facă dragoste cu Vestul , Copacii cu păsările , Apele cu peștii , Și chiar … Femeile cu bărbații … Vreau să văd îngeri

Cai aleargă , iubirea mea blândă , Prin noapte , prin flăcări , Cai sălbatici , liberi , Neînșeuați încă. Luna-și trimite sora să-mi spună : - Cai aleargă , iubirea mea blândă

Bătrânul mi-a spus într-o zi : - Mergi și caută-l pe omul din munte , fiule, Mergi și caută-l ! Am fost uimit de vorbele bătrânului Și în viață , hoinărind, Am uitat de el . Într-o noapte

Ploaia cade repede și rece . La marginea autostrăzii către viață Moartea face autostopul . Se văd luminile Hotelului Albastru . Camionul galben Merge prin ploaie către viață . Șoferul ,

Muzică , sex , alcool. Bairamul zilelor noastre . Poteci șerpuite spre fericire . Muzica alunecă ușor prin cameră , La început cuminte și prietenoasă , Umple toate golurile Umple

Mergând zi de zi prin transpirația orașului Aveți timp să-l cunoașteți Pe Poetul Sinucigaș?

- Tu vei fi mereu femeia mea … Vei fi doar femeia mea ! Tu , doar tu , ești iubirea mea … Tu doar pe mine mă iubești ! - Da , da , răspunde ea pierdută , Sărutându-i ochii uzi . - Da , da

Ciocatele grele îmi rod picioarele Părul lung și transpirat Îmi face coșuri mici și roșii pe față. Cămașa e lipită de spate, Iar Soarele conduce tramvaiul. Copilul cu plete, aurolacul mic,

Tatăl meu mi-a zis: - Fiule , calcă toate femeile ! Mama mea mi-a spus : - Copilul mamei , să fii cuminte ! Mi-am spus atunci : - Nu-i asculta , nu sunt părinții tăi ! Am chiulit în grup

Știți voi , ființe atotștiutoare , Luptele din mine ? Ați aflat că vorbele astea sunt scrise Cu sânge de copil ? Știți voi că ele sunt zgaibe ale rănilor provocate De monstrul ascuns în

Nu aveți dreptul Să mă judecați ! Unde erați în minutul În care încercam Să vă iubesc și să vă înțeleg ? Vă lăsați purtați De curentul grijilor zilnice Și nu cunoașteți Decât o