Poezie
Eminesciană
1 min lectură·
Mediu
Clipește o lumânare pe masa din odaie
Și umbre reci aruncă prin colțurile ei,
E liniște și pace în noaptea de afară,
Pătrunde pe fereastră miros de flori de tei.
Un tânăr fruntea-n palmă și-o sprijină-ncrețită
Și ochii-i mari, himerici, privesc de mult în gol...
El cugetă, sărmanul, la a vieții rea croială
Și-i pare că în lume nu-și află nici un rol.
Nici greierii, nici luna nu-i tulbură gândirea
Și stă flămând motanul și doarme într-un ungher
Iar vântul nu mai suflă, și codru-și ține firea
Și parcă lumea toată a-ncremenit cu el.
---
Privește lung... Ia pana și construiește o lume
Pe-o coală de hârtie. E lumea lui și poate
Trăi în astă lume de vis și fantezie.
E cea mai bună lume din ce cunoaște el!
---
Și-ntr-un târziu, când lumânarea de mult e ceară rece,
Apare ca din ceață un înger blond și trist:
Sunt soarta ta, copile; de-acum în astă țară
Numit vei fi de-a pururi al poeziei Christ!
024777
0
Dar,
Metrica scartaie, unele rime sunt fortate, imaginile reflectă banalitate. Parcă aș fi scris-o eu :)
strofa maracata \"lume, lume, lume\" mi se pare cea mai nereusita dintre toate.
daca la primele doua strofe rima este 2-4, la a treia este 1-3 si 2-4...
ce sa zic, Cosmine... mai lucram amandoi! :) mai invatam.