Poezie

Iubire antică, la Herculane

1 min lectură·11 februarie 2004

Mediu

Simt cum tulbur încremenirea

străzilor pustii, pășind

în mijloc de poezie;

adânc, în noapte, nu se mai aude

decât plânsetul pietrelor erodate de ape

și spiritele haiducilor

care departe, în munți,

își cântă libertatea.

Am intrat în miezul nopții

și lângă mine, tăcută, pășește

umbra ta.

Pas după pas, amintirea vine

și-mi dezgroapă sufletul,

revăd oamenii și locurile pe care

le-am cunoscut prin ochii tăi,

las în urmă statuile vechi,

localurile unde ne-am rătăcit serile

și hotelul unde am gemut sub povara iubirii,

imprimând ceva din noi

în camera cu pereții de istorie.

Adeseori mi-e dor de nopțile calde

și de pielea ta fosforescentă;

muzica clipelor de atunci îți trezește fantoma

și-mi îngână pașii

pe aleile stațiunii.

Te port în mine

ca și cum de abia ieri

am făcut dragoste amândoi

pufnind în râs de fericiți ce eram.

Acum însă tot mai ades noaptea mă cheamă

pe drumul spre lună,

mă trag înspre munți spiritelor haiducilor

care departe, în păduri,

își cântă libertatea.

Lângă umărul meu drept

umbra ta mă determină să-ți sărut

conturul buzelor de întuneric.

001.621

Cosmin Soameș. “Iubire antică, la Herculane.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cosmin-soames/poezie/56277/iubire-antica-la-herculane

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.