Poezie
Singur
1 min lectură·
Mediu
Razele lunii răzbat
Prin codru străbat.
Se face târziu
Se face pustiu.
Pe jos e noroi
De la atâtea ploi.
E noapte în suflete
De doruri bătute.
E tăcere în noi
În pădure, în ploi-
Singur.
O umbră tot trece
Peste omul adormit.
În noapte, cucul cântă.
E ora când visurile se avântă,
Când dorul și spaima
Prind putere-
Și visul piere-
E singur.
Născut din lumină
Zidit în tăcere
Umplut cu durere,
Cu iubire,
Cu tristețe de codru,
Cu dor de viață,
Omul trăiește singur.
Omul-
E asemenea tăcerii din codru,
Din noapte.
E un susur de șoapte
La margine de noapte,
Privind cum luna
Ne petrece de departe;
Tot singur,
în viață, în moarte.
Salvarea nu e în idealuri,
Dulci vise pierdute de valuri,
Ci în dragostea din noi
Ce va răzbate prin vânt și ploi.
001074
0