Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Ce greu mai trece timpul

2 min lectură·
Mediu
\"Când eram tânăr fecior Eram fala munților, Umblam tânăr la vânat Ziua sau pe înnoptat. Pușca și cureaua lată, Ce bărbat eram odată. Când vânam prin mulți și văi Cu ortacii mei.” Mereu îmi zboară gândul, așa…. la întâmplare, uitându-mă, aiurea, sub razele de soare ce strălucesc și zâmbesc sfidător, umbra unui singuratec, un fost luptător, cu totul și cu toate din jurul lui și, nu numai. Iar acum? Un scrijelit de ridurile vieții, un simplu și rătăcit muritor. Oare ce spun: Unul și altele, ce se ghiontesc văzându-mi fața zbârcită și lacrimile ca stropii de rouă topindu-se pe barba aurie? Oare ce mai gândesc? Oare ce mai pun la cale? - Ãsta? Cine este ăsta? Cine a fost? E treaba lor, dar și a mea. Pentru mine rădăcinile s-au scurtat, nu mai au seva hrănitoare. Crengile se usucă de arșița necruțătoare, frunzele sunt măcinate de stropii ploilor acide, iar bulbii ofilesc sub privirile neputincioase ale ochiului ce lăcrimează dintr-un izvor aproape secat și de… Vremile aride. A rămas doar speranța și dorința care mai sunt active. Nu știu și nu am credința că o să le mai pot stăpâni. Totul este otrăvit, de sub pământ până peste ceruri, totul este bulversat, totul este ștrangulat, totul este destrămat. Ura, lăcomia și disprețul, mândria, sfidarea, minciuna și dezmățul, ne-au cuprins și a cuprins acest pământ singuratec, ce se cheamă: România. - Eu? Eu…. Mai trăiesc „singur în lume”, părăsit, până când și de cele mai apropiate firimituri din întregul meu. Să nu greșesc și să nu mint, mai am ceva: Inima care mai bate și credința care totuși mai rezistă, În rest…..Pace în suflet și speranță mai vie. Corneliu 19.07.2008
023.500
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
279
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

corneliu zegrean. “Ce greu mai trece timpul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/corneliu-zegrean/jurnal/1793217/ce-greu-mai-trece-timpul

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@nicolae-tomescuNTnicolae tomescu
trist dar care se termină, totuși, într-o notă optimistă. Până bate inima, până mai rezistă credința, până mai este pace în suflet și speranță nu trebuie să ne împiedecăm de ura lăcomia, disprețul, mândria, sfidarea, minciuna și dezmățul nu știu cui.

Cu cele mai bune gânduri
0
CZcorneliu zegrean
Dragul meu, nu trebuie să ne împiedecăm dar nu trebuie să fim nici pasivi față de neregulile cu care ne confruntăm. Uneori viața este prea ne dreaptă, dar... frunte sus până mai putem căci după... rămâne mereu aplecată.
Cu bine, Corneliu
0