Uitat în amintire

“Spre-a-ți aminti trecutele petreceri,
[…]
De la oricine-un snop de paie seceri”
Eminescu



Rămas de pomină-n capcană,
sortit drept pradă speranței, murdară,
vis mincinos și calp mă împresoară.

Cum să-mi smulg umbra falsei podoabe,
înjositoarei glorii, coroanei de lumină
ce palidă, chircită o domină.

Din praful – cel ales – suflarea firavă
închipuie, jalnic miraj, fățarnice castele
rîvnind pe turnuri nepăsătoare stele.

Umilitoare amintire, seacă bogăție,
presat nutreț și jar de paie
pentru pegași cu aripi de hîrtie.

Măsluite jertfe cumplit mă jefuiesc,
sînt bun în vis de pus la rană
căci nu mai pot să otrăvesc.

Rămas de pomină-n capcană,
uitat în pînza-nchipuirii vană,
cum aș putea uitării să mă dezrobesc?