Poezie
Despre mine
1 min lectură·
Mediu
Cum iți spuneam...
Zilele neterminate mi-au îmbătrânit
pe brațe și riduri adânci mi-au lustruit
pe chip
zâmbete carnivore.
Când surâd dinții îmi sticlesc
în aer. Dinții sunt colți
și oasele sechele de țărână.
Uneori
când tălpile-mi sunt late și goale
și pașii desculți pe cioburi de fereastră.
Atunci
ferestrele sunt oglinzi. Și oglinzile
fotografii de demult.
Poate de aceea îmbătrânim
curbați și lipiți de schelet,
cu încă ceva lângă noi
bucăți de relief și cer și nori,
și alții, ceilalți, zburliți și greoi.
E o poveste scurtă despre copaci și flori
pești, rândunici și oameni. Toate mor.
Poate de aceea sunt eu aici.
Deseori
mă priviți și-mi zâmbiți fără dinți. Poate
de aceea sunt eu aici.
013098
0
CS