A unsprezecea poruncă, Florentina-Loredana Dalian, editura RAFET 2012

A unsprezecea poruncă, Florentina-Loredana Dalian, editura RAFET 2012 ,,Să nu visezi!’’ O cronică Florentina-Loredana Dalian a publicat cea de-a patra carte de proză. O copertă interesantă, dinadins închisă și uzată, învelește într-un mod arhaic, ceea ce se petrece înlăuntru cărții. Pentru a afla care este cea de a unsprezecea poruncă este necesară citirea celui de-al doilea text. Eu am așezat anume cea de a unsprezecea poruncă, mai sus, sub titlul cărții. Și pentru a stârni, în mod comercial, curiozitatea cititorilor dar mai ales pentru a sublinia ideea de sprijn a acestei cărți. Citind cartea, ideile cititorului se ascut în această direcție: să nu visezi! Nu într-un mod limpede ci prin spatele unor tristeți adânci, ascunse în descrierea sinceră a frumuseții de a trăi și de a te bucura de tot ce oferă viața și peisajul vieții. Ideea de peisaj o am după lectura unei cărți referitoare la peisajul cosmic. Dar cuvântul acesta, peisaj, chiar dacă îl împrumut, se potrivește prea bine descrierilor din fiecare text, cincisprezece la număr. ,,Cartea. O altă iluzie. Că rămâne ceva după tine. Aiurea, rămâne!’’ Cu o astfel de remarcă, demnă de a fi analizată în tăcere și în singurătate de către fiecare cititor de pe acest sait, care și scrie, scriitoarea te face mai întâi frate, sau soră, cu ea. Abea apoi te vântură prin pagini de literatură de calitate. Talentul, ca talentul. Pentru că l-a primit cu nesaț de la părinți. Deci nu se poate pune în cântarul unei măsurători a acestei literaturi de calitate. Nu este doar talentul la mijloc. Este ca și cum am admira mistria lucitoare, din oțel inox, a unui zidar, expusă și ea lângă peretele perfect drept, abea zidit. Nu ne ajunge. Aici este vorba de ceva mult mai mult. Chiar greu de pronunțat sau de scris. Dar Loredana mi-a trimit cartea de la mare distanță, cu dorința ca eu să o citesc și să-i scriu un mic text despre o adâncime, dacă o găsesc. Despre un invariant posibil, unul teoretizat de critica literară, care să îi cuprindă stilul și munca ei. Ea va deveni, dacă o vor ține puterile, o scriitoare de valoare. Depinde de ce șanse i se vor da în viitor. Acum ea câștigă premiu după premiu, la nivele din ce în ce mai largi, în concursurile românești de literatură. Care este acel invariant de care vorbeam mai sus? Este unul ticălos și adâncit în sufletele multor oameni: Nenorocul. Nu este vorba de sănătate sau de slujbe sau de o mulțime de lucruri care alcătuiesc viața fiecăruia. Este vorba de nenorocul de a nu iubi și de a fi iubit. Această temă, deloc la îndemâna unui om ce scrie, este prezentă și privită de scriitoare cu o mare abilitate. Sigur că mai sunt încă multe teme deosebite, regăsite în texte, dar aceasta, a nenorocului, este reprezentativă. Nici nu știu dacă acest termen este traductibil în alte limbi. Nu se referă la ghinion, neșansă, sau alte asemena. Ci este vorba despre o parte complicată de suflet uman. Cred că nici o explicație a nenorocului, trecută prin ideea unui predestinări metafizice, nu poate egala modul cum se explică în carte peisajul nenorocului. Cartea lasă cititorului un șir sufletesc, cum lasă o brazdă de plug dusă prin pădure, prin dealuri și văi și răzoare și ape, până pe lună și pe soare. Acel șir leagă zalele neștiute și nedrepte ale nenorocului. De ce ? Nu știu, de ce! Cum? Nu știu, cum!