Poezie
O clipa cu Nichita
(transcendenta)
1 min lectură·
Mediu
O clipa cu Nichita
Nu l-am privit pe Eminescu,
decat in simpla mea inchipuire
si pe coperta caietului cu linii.
Totusi intr-o clipa a vietii mele,
cand tanar eram, uimit, am trecut cu privirea
peste Calea Victoriei
si-n pasul lui poetic,
l-am admirat pe Nichita.
Intr-o aceeasi clipa a vietii mele,
cu iubire l-am invidiat
pentru maretia lui
si-am stat locului, parca lovit,
pana ce
haina lui de lâna, alba , mitoasa,
peste care i se jucau pletele,
nu s-a mai vazut.
Doar doi poeti venisera in lume,
scoboratori directi din Limba romana,
unul la fiecare secol,
era secolul celui de-al doilea.
Dar eu nu intelegeam atunci,
stam doar uimit pe Calea Victoriei
si aflam fara sa stiu decat peste multa vreme
cate imi spusese.
Cand mai tarziu am aflat ce inseamna
iarba,
si ce inseamna nor si izvor,
si atatea alte cuvinte pe care le iubise,
mi-am amintit mereu acea clipa a vietii mele
in care,
venit parca din varfuri de munti
si din indepartatele ceruri,
anonim, m-a binecuvantat Nichita.
022402
0
AR