EMIGRAREA PESTE OCEAN

EMIGRAREA PESTE OCEAN Cine se intereseaza, poate afla din sursele scrise ale istoriei ca oamenii de pe plaiurile romanesti au mai plecat in pribegie peste ocean, de dinainte de 1900, pana prin anii 30, mai ales in Statele Unite si Canada. Ei au intrat in minele de cupru, plumb si fier si-au scos pe cativa dolari, pe care nu-i aveau acasa, materia prima pentru marea industrie. Au facut de fapt orice li s-a dat sa faca, ca si acum. S-au angajat in marile orase industriale devenind muncitori. In Canada emigranatii primeau pamant gratuit, intemeind ferme dupa modelul american sau porneau turme de oi continuand traditia de acasa. Nu este sat, in Ardeal mai ales, in care sa nu fie un neam zis “a lui americanu “. Americanul acesta e bunicul sau strabunicul, care manat de nevoie , dar si animat de aventura, s-a dus la lucru acolo, lasind acasa navasta si copii in asteparea dolarilor mult doriti si scump platiti. Citam din presa vremii: “Ce zguduitoare scene familiale s-au petrecut la fiecare plecare intre bietul taran agricultor si ai lui, stiind ca multi dintre ei nu se vor mai intalni niciodata. Mizeria vietii si zilnicele necazuri cauzate de stapanire sa te alunge de la modesta ta casa si familie la 5000-6000 km departe, intr-o lume cu totul aparte, - e ceva atat de miscator, incat numai cine a vazut aceste tragice despartiri de locul natal poate sa le inteleaga”. Inainte de 1860 erau ajunsi citeva mii de romani. Se remarca Gheorghe Pomut care pentru faptele de vitejie din razboiul de secesiune ( 1861-1865) este ridicat pana la rangul de general, devenind apoi ambasador. Dupa 1894 numarul lor creste simtitor. In 1914 erau peste 100 mii de romani in State si in Canada. In 1937 numarul lor creste la 150 mii in USA si la 15 mii in Canada, din care 98% erau romani din Transilvania. Astazi numai in Canada se estimeaza numarul lor la un milion. Unii au reusit, s-au intors instariti sau si-au dus acolo familia, altii au ramas si au alcatuit familii mixte sau au fericit vre-un mostenitor norocos, de a carui existenta nici nu stiau. Au mai fost si altii care au pierit, sau pur si simplu nu s-au descurcat, intorcandu-se saraci sau ramanand acolo. Ma intreb uneori ce nationalitate de origine or fi avand batraneii ce sug bautura din sticla ascunsa, conform legii, in punga de hartie, si care locuiesc in ambalaje de carton. De atunci lumea s-a schimbat, spunem noi, ca de fapt istoria nu se repeta. Acum imigrantii sunt primiti cu familiile lor tinere, din capul locului li se dau locuinte si sunt asigurati impotriva oricaror vicisitudini. Si celor mai multi, celor care vor sa munceasa, li se da de lucru. Cunoastem interesul celui sarac de a emigra acolo : nevoia unui trai mai bun. De ce oare insa aceste puternice state duc o politica de atragere a atator imigranti. - Statul suntem noi, ar putea spune un patriot de pe acolo, daca suntem atat de puternici de ce sosesc mereu noi convoaie de necunoscuti, care vor si ei locuinta , mancare, scoli, masini, drepturi cat mai multe si ne inghesuie peste tot. - Pentru toate astea noi vom munci si ne vom plati toate impozitele ar raspunde modest imigrantul, infricosat de eforturile lui de a trai si mai ales de perspectivele sale pe termen foarte lung . Numai ca aceste dialoguri se duc la poalele societatii, sunt o simpla retorica. Guvernele, din cancelariile lor de deasupra statelor, socotesc mereu cat se produce, cate guri sunt de hranit, cati sunt apti de munca, cei care sunt apti cati ani mai pot munci, pensiile promise se pot da, impozitele, fara de care totul se darama, mai are cine le plati, peste cinci sau zece sau douazeci de ani. Raspunsurile nu sunt prea optimiste. In America si Canada , dupa razboi, in anii 1945- 1955, odata cu intoarcerea barbatilor de pe frontul din Europa, s-a produs o explozie demografica nemaiintalnita. Acelor generatii li se spune si astazi “ baby- boomers” adica “ copii exploziilor”. Au urmat apoi anii 60-70, anii emanciparii femeii nord americane si a introducerii pe scara larga a anticonceptionalelor. Rezultatul a fost o scadere devastatoare a natalitatii. Acei baby, copii, din anii 50, daca facem o socoteala, se pregatesc sa iasa la pensie in valuri uriase. Intrebarea e, cine le va lua locul in jugul masinii de strans impozite, pentru ca fiinta natiunii, adica anonimi cei multi, clasa medie, e deja firava, imbatranita si satula de dezvoltare, iar nivelul de trai trebuie cumva mentinut. Aceasta e problema pe care o vor rezolva semenii nostrii, emigrantii, in viitorii zeci de ani. Sunt ca nepoata zdravana de la tara, crescuta cu truda de parinti si dusa la matusa din oras , bogata dar batrana, pentru a-i suporta nebuniile si a-i aduce olita la nevoie. Pentru ce ? Pentru painea cea de toate zilele. E greu si trist. Pana mai traieste batrana se ofileste si ea si n-o mai ia nimeni. Intr-adevar istoria nu se repeta, fenomeul decadentei actuale e unic, insa doar acum, imperiile lumii din alte ere au trecut toate prin el, aidoma.