Experienta nemijlocita

Experiența nemijlocită lui Gorun Manolescu, Voi scrie despre cum percep eu cunoașterea prin observarea lumii, în sensul învățăturii buddiste. Cred că este singura idee pe care am păstrat-o din lecturile despre aceasta religie si despre Buddha. Pare puțin dar îmi dau seama că de fapt este mult să cred într-o normă spirituală și totuși pragmatică, gândită acum 2500 de ani. Pentru cunoașterea noastră occidentala, chiar așa situați în orientul foarte apropiat european, logica budistă are una dintre surse, greu accesibilă, în experiența nemijlocită asupra sensului de cunoaștere. Această experimentare mai puțin mentală, chiar pragmatică când e vorba despre obiecte sau lucruri și apoi mai mult decât mentală când este vorba despre stări sau ipostaze, este o mare dificultate pentru orice om și mai ales pentru europeni. De multe ori în experiența tehnică, inginerească, aplic acest principiu și tot de atâtea ori mă gândesc cu admirație la Budha pentru simplitatea emiterii lui și pentru cât de departe este încă învățătorul în fața gândirii actuale și cât de impropriu este încă acest principiu pentru natura umană. Germanul are o vorbă : încrederea este extraordinară dar verificarea este sfăntă. Adică experiența nemijlocită asupra evenimentului este cea mai sigură cale de a cunoaște evenimentul dar mai ales de a cântări și de a emite orice afirmație despre acel eveniment. Această lecție germană este însă doar o câtime mică din ce presupune experimentarea nemijlocită. Pentru Germania acest principiu de organizare aplicat duce la o rigoare ce îi asigură supremația în calitatea tehnică. (Romanul are proverbul: masoara de zece ori si taie o data, ceea ce il reprezinta. Adica verifica o actiune cu alte zece, nu spune, convinge-te ca ai o valoare (cota)buna pana esti sigur, apoi masoara o data si taie. Aparent, prin logica de acest fel, cea a actiunii de verificare, proverbul nostru pare instructiv. Dar este superioara idea de a transfera verificarea in domeniul informational, ceea ce pentru ramani constitue o problema. Un exemplu: pentru a vedea daca o piesa masiva incape printr-un spatiu la limita, din cinci romani, patru sunt tentati si chiar o fac, verifica miscand piesa spre spatiul respectiv, cu toate dificultatile ce apar. Daca piesa trece este bine, daca nu, dau inapoi piesa si abea acum cauta o solutie.Timpul se pierde si pentru ca cel de-al cinci-lea incearca sa propuna solutia de verificare prin masuratori, calcul, desen, extrapolari, etc, dar mereu este in minoritate. Mai mult, dupa esecuri repetate ale majoritatii, acest al patru-lea roman este exclus pe baze orgolioase din grupul repectiv.) Decizia este o afirmație care are pecetea logicii și acea logică este bazată pe afirmații împrumutate, construite, intuite, aleatorii sau cum mai spune acest principiu, trăite. Trăirea nemijlocită a experienței cunoașterii este însă în dezacord cu învățătura și credința. Aceste ipostaze par la prima vedere confundabile, asimilabile între ele, ceea ce crează confuzie în procesele sociale de instrucție. Este aceea diferență care există între a ști și a cunoaște. Între a ști un om de exemplu și a cunoaște un același om. Succesul este o parte de răsplată mică pentru un om care ajunge la cunoaștere. De aceea de multe ori este suficientă o cunoaștere mică pentru a avea un succes mare. Dar în mod sigur un succes temeinic are la bază cunoașterea. Acest principiu al cunoașterii lăsat de Buddha merită sa fie spus copiilor și demonstrat acestora încă de la vârste fragede. Lenea este primul dușman al experienței nemijlocite. Lenea și imaginația liberă să creadă că învățarea este conformă cu realitatea și suficientă. Interesantă este regăsirea acestui principiu la căpătâiul poeților japonezi. ,,Mergi la pin dacă vrei să înveti despre pin sau la bambus dacă vrei să înveți despre bambus,, căutau Basho si Hokusai acea ,,scânteiere ascunsă,, în haiku. Experienta asupra naturii este o contemplare nemijlocita a partilor ei, a pinilui sau a bambusului si chiar a privirii pragmatice, directe, a acestora. Scrierea (sau arta in general) ca produs direct al imaginatiei este pasibila de inconsistenta. Brancusi era impotriva principiului adaugirii materialului (lut moale sau altceva) pentru a ajunge la forma dorita. Doar principiul reducerii i se parea natural. Artistul trebuie sa gaseasca prin eliminarea surplusului forma deja existenta inlauntrul materiei, trebuind sa cunoasca forma initial, prin cunoasterea sa, si nu sa fie inspirat din aproape in aproape prin lipirea bucatilor de lut. Arta lui Brancusi isi are valoarea (dovedita de timp) in nemijlocire. Actul de nemijlocire între real și receptor este privit de oameni cu neîncredere. Mai ales asupra tranferului de informații între obiect și receptor. În realitate însă experiența nemijlocită este singurul mod de cunoaștere. Aici e și buba internetului cu întregul lui arsenal de simulacre. Cunoasterea informationala, cea servita prin computer, are calitatea unei constructii careia ii lipseste fundatia. Omului, prin natura care l-a facut sa fie om, adica l-a devenit-vorbind filozofic, ii este necesara pentru orice idee pe care o recepteaza si suportul ei supramental ca sa nu absolutizam spre spiritual, pentru ca aceasta idee sa devina parte din cunoasterea sa. Altfel nici macar nu tine minte. Ceea ce nu e complet în cunoaștere este datorat limitelor receptorului și a paradigmelor sale pentru că receptorul are și el nevoia liberă de re-experimentare. Experimentarea directă asupra unui evenimet nu implică niciodată un receptor auxiliar și nici nu neagă calitatea informațiilor acestuia, dar se presupune că nu se poate transfera cunoașterea prin intermediul unor informații. Aici principiul lui Buddha se demonstreză prin relația personală a omului cu soarta sa. Explicarea stării de cunoaștere așa cum o prescrie Buddha, ca și consecință a experienței nemijlocite, este aproape imposibilă azi datorită paradigmei asupra ceea ce înseamnă pentru noi știința și instrucția asupra informațiilor. Voi încerca să găsesc în viitor o explicare a acestei stări. În primul rând faptul că este o stare de cunoaștere și nu o normă măsurabilă, cuantificabilă. Nu este nici deprindere, nu este nici talent, nici inteligență, nici har, nici dar. Este o hrană directă între mediul său și omul său, fără a ști la cine se referă sau cine este acel al său. O îmbibare în ceea ce este în jurul lui sine cu ceea ce este în sine.