Iisus, noutate a ideii religioase in istorie

Iisus - noutate a ideii religioase in istorie Am citit eseul ,,Iisus –realitate istorica,, scris de Mariana Fulger. Comentariul asupra acestui text a crescut prea mult. Prefer sa scriu un text de sine statator cu privire la ceea ce cred despre ideile care au facut ca religia crestina sa triumfe in ultimile doua milenii si probabil sa se extinda in continuare in lume. I. In afara acelei idei de aur pe care au inaintat-o mai multe religii si care indeamna la iertare in toate situatiile sociale si chiar mai mult, la iubire, Iisus gaseste o esenta a omului, neprivita de nimeni pana atunci in lumea semnificativa istoric pentru zona mediteraneana. „Ați auzit că s-a zis : «Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău.» Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc.” - „Nu vă împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i si pe celalalt.” Spre deosebire de ceea ce rezulta imediat din aceste citate, adica solutia unei concilieri morale, acea esenta a omului nu era iertarea partenerului social, indiferent daca acesta este prieten sau dusman, ci nevoia de a avea acel partener social pentru impartasirea unei relatii pozitive care sa amane atitudinea negativa cunoscuta pana atunci de preceptele morale. Spiritul agresiv,specific epocii, lasa relatia om –viata –moarte la voia intamplarii din cauza sistemului relatiilor de tip scavagist in care un om liber putea usor sa primeasca repede statut de animal si sa moara singur si parasit in orice imprejurare. Echilibrul interior, bazat pe o cauza de multe ori inconsistenta sau exterioara persoanei, nu poate avea durabilitate decat alimentat din propria resursa. Cand a spus Iisus: „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Iisus – Ioan 6:35), s-a referit la a cauta puteri inlauntru nu in afara. In mod paradoxal omul nu poate gasi in interior resursa pozitiva, optimista, decat daca aceasta e legata de un parteneriat, de o iubire. E o alta cauza ideatica pentru care omul trebuie sa isi dezvolte, la ninvel vietii lui, si o parte pozitiva. Miliarde de oameni nu pot iubi chiar daca ei au nevoie de asta. Ei ar iubi dar nu au un partener care sa accepte, pentru ca sunt loviti de soarta : singuri, saraci , bolnavi, urati, ratati in familie, ne norocosi, si multe altele. Pe cine sa iubeasca acesti oameni, care sunt cei mai multi. Oamenii, prin natura constitutiei speciei trebuie sa transmita o atitudine sensibila. Nimeni nu vrea sa fie subiectul iubirii unor astfel de oameni. Drama aceasta e valabila in toate societatile umane de la inceputurile timpurilor. Simbolul starii lor, acela de a fi slabi fizic, social, material, mental, nu a fost atribuit zeilor niciodata. Zeii nu au acceptat decat marginal astfel de ipostaze si muritorii singuri au disparut cu aceasta neimplinire in toate epocile. In situatia pe care am incercat sa o descriu mai sus, si in care se afla individul social in antichitate, Iisus oferea tuturor un partener umanizat, si nu un zeu, chiar daca era aflat in pozitia spirtuala a unui zeu, dar care nu doreste adoratie, la fel zeilor, ci o simpla iubire, poate prietenie, dar nuantata in raport cu celelalte religii: iubire nu pentru el, ci pentru omul care o face. Se lasa iubit prin intelegere, se pune alaturi de oricine. Acesta este succesul crestinismului. Relatia muritor-zeu nu este o adoratie rituala, nici o iubire poruncita, ci o iubire libera si egala. El returneaza o intelegere miloasa, compatimitoare, de mama, tata, frate, sora, sot, sotie, copil, prieten, tovaras. II. Dinstintia intre Iisus si biserica este o dificultate a intregii istorii. Eu vad in mai multe straturi ceea ce s-a constituit in timp, si s-a alaturat lui Iisus : biserica, institutia, ritul si apoi constructia, adica cladirea, ca si coperti succesive ale Bibliei, si in fine: Biblia ca si continut informational. Chiar copertile propriuzise sunt aparatori impotriva pierderii sirului, a integritatii, a focului. Apostolii au fost nevoiti sa scrie sau sa dicteze unui cunoscator al scrisului, sa relateze asupra ideii crestine. Prin inchiderea intr-o carte, Noul Testament, a intregii noi istorii, s-a strecurat si prima unda de ambiguitate, din subiectivitatea inerenta acelui ce are pana in mana. Evangheliile recunoscute si cele apocrife sunt deja o dovada ca nu numai oralitatea istorica este dificila ci si scrierea din mai multe unghiuri complica chiar mai mult si permite echivocul. Cladirea bisericii e a doua coperta, impotriva ploii si a vantului. Aici e scoala si instructia oamenilor, a copiilor, adica viitorul. Trebuie sa acceptam ca scolile au descins din biserici. Cladirea e si nunta si viata sociala. Odoarele simbolisitice si reprezentarile apartinatoare sunt ulterioare evenimentelor si sunt exprimari artisitice si nevoi ale formarii unor paradigme celor care practica ritul oricarei religii, indiferent de posibilitatile intelectuale sau psihice. Templul a exitat ca asezamant public si inaintea crestinismului. Instalarea crestina intr-o cladire, fost templu sau un nou templu, era o necesitate publica de inlocuire treptata a religiilor popoarelor crestinate. Ritul este a treia coperta, pusa impotriva timpului, a uitarii. E cimitirul si trecutul. Ritualul evoca prin simbol si prin prezenta, readuce in persoana participanta starea posibila pe care au avut-o protagonistii biblici. Prezenta individului in spatiul public, ritualic, al bisericii, este o contradictie intre intimitatea personala si cea colectiva, cea pe care o pretinde slujba. Institutia este o alta coperta a Bibliei. Imbraca de regula ideea nationala, pe care o protejeaza in hora tuturor natiunilor. Institutia bisericii repeta fiecare sistem politic si il transfera prin dedublare din perceptia publica, comuna, in cea individuala, afectiva. Este aceea secventa senzoriala care slujeste ideii de patriotism. Instituitia nu are nimic de a face cu oamenii ce o populeaza, adica nu se confunda cu functionarii aflati la un moment dat in sfera publica a bisericii, ci este o impletire de idei din cultura, media, politic, educatie, familie, concept personal. Aceasta infratire dintre biserica si ideea nationala nu a fost o trasatura evidenta la aparitia crestinsimului, ci s-a instiuit treptat prin exercitiul razboiului si al pacii, in decursul celor doua milenii, si este asemanataore cu situatia din celelalte religii mari ale lumii. Si in fine biserica oficiala, adica slujbasii cu atributii si cu pofte politice sau de vin si de carne, sunt cei care ingrijesc aici de la o generatie la alta, in ansamblul pe care il formeaza aceste parti, desfacute analitic mai sus. E si cea mai indepartata coaja, la fel primeia de pe o ceapa, si care de regula cade singura fara a i se deteriora prin aceasta ceva din esenta. De aceea persoanele ( fara a generaliza totusi) care reprezinta biserica sau biserica in sine, reprezentata, nu trebuiesc privite ca esentiale, idee pe care cultura populara a sesizat-o de mult prin proverbele sale. Din cele patru foi subtiri care acopera biblia, si ca atare continutul ideatic al acesteia, niciuna nu este de natura personala. Omul practicant incepe sa intelega si sa se apropie doar atunci cand face abstractie de biserica, institutie, ritual, cladire si chiar cartea in care sunt scrise preceptele. De aici pleaca si avantajul sectelor reformatoare, ele curata mult mai usor invelisul cuvintelor din scripturi. Dupa epuizarea acestor adaugiri care s-au asezat in timp, prin deschiderea paginilor si citirea cuvintelor Bibliei, a Noului Testament, trebuie uitata si foaia si scrisul de pe hartie pentru a ajunge la simplitatea dorita de Iisus, cel care nu a scris nimic si nu a lasat nimic material in urma. Se ajunge acolo de unde a plecat, de la cuvintele care au descris faptele sale si au insotit viata sa. De aici se discuta despre Iisus si de alegerea lui, de aici pleca si faptul ca a fost ales si de catre popoarele din insulele oceanelor. Este la indemana celor simpli si multi, nesofisticati si rabdatori de durere. Legea lui Gaus spune ca totul apartine celor multi. Iisus s-a daruit lor prin cunoastere si identificare. Omul istoric Iisus a facut, a existat, a stiut asta si a reusit.