Omul de la Paltinis

Omul de la Păltiniș Încercare de a aduce aminte ,, Și Abel și Cain aduc jertfă. Dar spre jertfa lui Abel, Dumnezeu privește cu plăcere, iar spre jertfa lui Cain nu. De ce? Îți vine să spui: ,,dar nu făcuse nimic, săracul”. Și tocmai de aceea Cain ucide pe Abel: fiindcă jertfa acestuia fusese primită iar a sa nu. Vroia Dumnezeu să îl pună la încercare, ca mai târziu pe Avraam? Dar de ce n-a pus la încercare pe Abel? ” Excursia la Păltiniș, încă de când a fost programată de un prieten schior, m-a determinat sa recitesc unele pagini din cărțile lui Constantin Noica. Mersul acolo mi se părea o emoție și o încercare personală. Știam că ultimii 12 ani din viață îi petrecuse la Păltiniș, între 1975 și 1987. Schiorii de atunci au trecut probabil, târâindu-și clăparii, pe lângă acel om, ce se plimba singur, asemeni lui Socrate, nu prin piețele grecilor, ci printre brazi, sorbind gândire. Se plimba singur și zdrobit de sistemul comunist pentru simplul motiv că Dumnezeu primise jertfa lui și tot pe el, Dumnezeu l-a pus și la încercare. Cândva în anii 30, sau 40, Noica scria: ,, Filozofia nu e posibilă decât în oraș, printre oameni, pe piețele acelea de care nu se dezlipea Socrate. Singură întâlnirea cu celălalt ți-o dă. Puneți etaje peste etaje, suprimați grădinile ( sau cel mult aceste convenționale grădini publice ) – și undeva , lângă o scară de serviciu, se va naște un filozof. E încă prea multă natură în România.” Sibiul este așezat de sași peste un loc de mult binecuvântat, la poalele munților Cibinului. Nu știu ce scriu monografiile locale despre asta dar este clar că piciorul acela de plai, din baladă, poate fi căutat de arheologii culturii populare și aici. Vârfurile Cindrel și Preajba se uita spre noi de departe și se ascund cu cât ne apropiem de Rășinari. Străzile strâmte ale acestui sat celebru par rupte dintr-un film documentar. Parcă venit lângă o fântână de aur, la locul de naștere a lui Octavian Goga și al lui Emil Cioran, filozoful își va petrece bătrânețea aici, printr-un paradox al vieții, într-un loc cu acea prea multă natură. „ Când Dumnezeu dă lui Moise sarcina cea mare față de neamul său (ce frumos spune Miron Costin al nostru despre Moise: ,,au avut pre singur Dumnezeu dascăl, rost către rost,,), acesta se plânge că e greu de vorbă. Dumnezeu îi răspunde să ia în ajutor pe fratele său binegrăitor, Aaron. Oamenii au nevoie și de un retor! Moise transmite cuvântul Domnului, face minuni, duce spre Canaan poporul ales. Și totuși are nevoie și de un retor. ” Privesc de pe vârful pârtiei spre nord, spre podișul Transilvaniei și în jur, spre munții ascunși de piscurile din preajmă. E o frumusețe cuprinsă de o liniște amenințătoare. Doar vuietul brazilor ce se înalță ca un sunet de uzină, amintește că există și o lume a lucrurilor în mișcare. Timp de 12 ani a ascultat filozoful această liniște, așteptând o întoarcere spre un undeva inexistent. Fiecare filozof este un retor al timpului său. Conducătorii niciunui timp nu au putut duce popoarele lor fără a lăsa să vorbească pe retor. „ Singurătatea absolută? O concep câteodată așa: în tren, pe un coridor ticsit, stând pe geamantan. Ești atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te miști; dar ești departe și de orice punct fix din spațiu. Ești undeva , între o stație și alta, rupt de ceva, în drum spre altceva, scos din timp, scos din rost, purtat de tren, purtând după tine un alt tren, cu oameni, situații, mărfuri, idei, una peste alta, în vagoane pe care le lași în stații, le pierzi între stații, le uiți în spații, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicăieri de singur.” Aceste fragmente sunt citate din cartea „Jurnal filozofic”, publicată de Constantin Noica în anul 1944. Singurătatea spirituală a unei bucurii pe care o va căuta în gândire va fi lumea sa. Programul grupului de schiori din care am făcut parte a fost extrem de precis. Timpul de așteptare la telescaunul pârtiei era prea mare, de 30 minute, așa că nu am reușit să vizitez acea vilă în care locuise filozoful. Am aflat că nu mai există muzeul, adică acea încăpere amenajată. Totul a fost, și dacă totul a fost, nu mai contează decât că privirea lui a cutreierat zările, spre munți. Privesc zările, spre munți, și urc în autocar.