Eseuri
Limbaj și proces
Comentariu la eseul ,,Wittgenstein și Jocurile de limbaj,, scris de Manolescu Gorun.
4 min lectură·
Mediu
Limbaj și proces
Comentariu la eseul ,,Wittgenstein și Jocurile de limbaj,, scris de Manolescu Gorun.
Ca de obicei, domnul Gorun Manolescu scrie câte un text cu densitatea găurilor negre și
agită cu asta mințile unora de pe aici, inclusiv a mea, și dintr-un rând-două, scrise la comentariu, o părere despre o idee ce ar părea esențială, se produce o întreagă dezordine în ceea ce până acum părea clar.
Dacă relația dintre limbajul muncind si limbajul jucându-se, din perspectiva exemplelor date de Wittgenstein nu are totusi o coerență care sa dea un înțeles stabil ,,jocului de limbaj,, unde este locul limbajului în tabloul lumii celor n dimensiuni ?
Reiau cele două variante de a privi limbajul de către Wittgenstein:
,, Doctrina lui Wittgenstein I este clădită pe ipoteza că există o corespondență precisă între limbaj și lume. Deci limbajul oglindește proprietățile formale ale lumii (structura ei). Lăsând-o neschimbată.,,
,,O astfel de doctrină ( I) este complet dată peste cap de către doctrina Wittgenstein II prin introducerea jocurilor de limbaj. Care, departe de a lăsa lumea așa cum este, o re-crează.,,
Și mai departe, lista exemplelor de jocuri de limbaj a lui Wittgenstein:
,,A da ordine și a acționa potrivit ordinelor;
A descrie un obiect după înfățișarea lui sau după măsurători;
A construi un obiect pe baza unei descrieri;
A relata un eveniment;
A formula presupuneri despre un eveniment;
A formula și testa o ipoteză;
A prezenta rezultatele unui experiment în tabele și diagrame;
A născoci o poveste și a o citi;
A juca teatru;
A cânta melodii ale unor dansuri;
A dezlega ghicitori;
A face o glumă; a o spune;
A rezolva o problemă de aritmetică practică;
A traduce dintr-o limbă în altele….,,
Prima intrebare : Care este reperul comun al celor două doctrine?
Afirmație:Limbajul despre lume (I) spre lume sau limbajul dinspre lume ( II) spre lume ?
Răspuns: Reducând toate aceste interferențe logice între I și II, lumea este prezentă în ambele afirmații ca un proces în desfășurare.
Spun asta pentru că văd în realitate, în mod esențial, toate procesele ca fiind de fapt niște limbaje, indiferent de natura lor, fie ele produse sau producătoare de logică.
Tu, Gorun, ca și cercetător al gândirii știntiifice, spui ca norul cade sub formă de ploaie pentru că aerul din stratul x se răcește și ca urmare se condensează vaporii de apă și se adună la baza norului și la un moment dat forțele de greutate ale picăturilor înving forța de coeziune cu molecule de gaz și …. povești știntifico- ștințifice…
Eu spun că de fapt nu e așa, ci că apa din care este făcut norul și care apă nu are nici o poziție privilegiată în natură își schimbă poziția căzând.
A doua întrebare : Care este constituentul comun al celor două doctrine?
Afirmație : Ambele doctrine sunt enunțiative, chiar ușoare speculații între două idei : a ideii de imagine directă sau a ideii de imagine oglindită.
Răspuns : Constituentul comun al doctrinelor este conținutul informațional complet al proceselor în desfășurare.
Tu, Gorun, ca și cercetător al gândirii știntiifice, spui, adăugând informații proceselor, că norul cade sub formă de ploaie pentru că temperatura aerului din stratul x scade și ca urmare prin schimbul de căldură temperatura vaporilor, la presiunea parțială a acestora, ajung la valoarea de saturație și se condensează vaporii de apă și….povești știntifico- ștințifice…
Eu spun că de fapt nu e așa, ci că doar cerul comunică norului să cadă în ploaie și plouă, iar ploaia este un rezultat, este limbajul cerului pe care il pricepe orice muritor de rând
Stiința mie nu-mi dă dreptate ci doar ție. Aceasta datorită paradigmei multiseculare. Peste un secol sau mai multe, să zicem, mărimile noastre de stare vor fi doar legende și omul, nu cerul, va comunica norului să plouă.
Ce este comun în ambele noastre poziții ?
- că există niște procese în jur pe care amândoi le depistăm numai cu simțurile,
- că ălăturăm niște informații acestor procese pentru a le transfera în limbajul spre noi înșine și spre exteriorul nostru
Limbajul de tip ideatic, cel al omului, este la rândul său un rezultat al procesului total al lumii noastre, privit așa el nu descrie și nu recrează ci este fumul din țeava de eșapament a lumii, după ce a fost combustibil, explozie și lucru mecanic, reîntorcându-se prin frunze în noi înșine.
Greu de crezut, dar, după părerea mea, limbajul nostru uman, este creația finală a naturii și chiar scopul întregii lumi.
024939
0
Mulțumesc că mă provoci. Cum i-am mulțumit și lui Ion-Mircea Popovici. Îți voi răspunde cu cele ce urmează.
1. I-am luat, în șirurile de eseuri pe care le-am postat pe aici și prin alte părți , la rând, pe câțiva „monștrii sacri” ai postmodernismului (Baudrillard, Lyotard, puțin Deleuze și Derrida, Rorty...) pentru a înțelege – cât pot – ce este în capul lor. Teza mea este că postmodernismul este limita paroxistă a modernismului. El nu are nimic de-a face cu realitatea (zic eu, postmodernă) în care trăim și care trebuie altfel abordată. Cum? Sper să reușesc să mă lămuresc într-o oarecare măsură, cu timpul. Dar, pentru a critica ceva, trebuie, mai întâi, să-l înțelegi. Ori pentru asta, trebuie să te postezi în modul de gândire al acestui „ceva” pentru ca apoi, detașându-te atât de el cât și de propria gândire (condiționată de ceea ce știai până la un moment dat) să poți judeca (dacă e posibil) cât mai lucid lucrurile.
2. Cu Wittgenstein este o treabă cu totul deosebită. Iar „jocurile de limbaj”, deși nu a stat în intenția sa, au servit excelent punctul de vedere postmodernist. Și lucrul ăsta am încercat să-l pun în evidență „vorbind” chiar din interiorul postmodernismului.
3. Cum Wittgenstein (paradigma limbajului), alături de Huserll (paradigma conștiinței) și Heidegger (paradigma ființei – ontologie) sunt stâlpii gândirii secolului trecut, gândire care, într-un fel, a făcut posibilă trecerea (deviantă) de la „modernism” la „postmodernism” dar poate face și și trecerea de la modernism la postmodern, am încercat să-i înțeleg și pe ei, la fel cum am încercat și cu postmodernismul. Că am reușit sau nu, e altă poveste.
4. Revenind la Wittgenstein. Vor urma câteva eseuri în care voi încerca să-l privesc din alte puncte de vedere prin prisma cărora sper să-l înțeleg mai bine. Și asta pentru că, dintre cei trei enumerați anterior, Witt. este cel mai fascinant de contradictoriu.
5. Anticipez spunând că Witt. I, în „Tractatus...”, vorbește despre ceea ce eu numesc >paradoxul incomunicabilității< : „Înțelegerea unei propoziții, presupune înțelegerea numelor care o compun; dar înțelegerea numelor presupune înțelegerea, dinainte, a propoziției care este compusă din aceste nume. Altfel spus: înțelegem o propoziție doar în măsura în care, în ultimă instanță, am înțeles-o deja „. Ori o astfel de înțelegere nu mai aparține „limbajului”. Ea stă în „spatele” acestuia. În structurile profunde (intuitive) ale minții care, printre altele, produc și „limbajul” (și care nu sunt izomorfe cu cele ale zisului „limbaj”). Ceea ce reproșez eu, în calitate de, să zicem, „critic al filosofiei analitice” (centrată pe „analitica limbajului”, pe filiera: Frege, Russell, Wittgenstein și... nebunia ce a urmat și care azi e la modă), este faptul că „limbajul” a fost pur și simplu „rupt” de amintitele structuri profunde ale intuiției care produc sensuri și semnificații și e studiat ca o insectă moartă dintr-un insectar pe care, culmea, „analiticii” o văd „vie”. Dar aici e foarte mult de discutat. Și trebuie, cred eu, discutat, înainte de a încerca o definire a „postmodernulu”i în opoziție cu „postmodernismul”. Pentru că, în mare măsură, „postmodernismul” merge mână în mână cu „filosofia analitică” (mai ales a „limbajului”).
6. Modul tău de a percepe și interpreta ceea ce am încercat să spun despre Witt. și jocurile de limbaj a fost extrem de interesant și mi-a produs, ca și în cazul „re-situării”, o coagulare a unor idei, lucru pentru care îți mulțumesc mult.
Cu prietenia care ți-o port și cu gratitudinea de a-mi da prilejul să postez considerațiile anteriore (care nu știu ce valoare au pentru ații, dar pe mine mă ajută
extrem de mult ),
Gorun