Despre oaspetele fără dar

Despre oaspetele fără dar Nimeni nu-și ceartă oaspeții pentru că vin cu mâna goală, pretinzând prin vorbe și prin laude cât de mult au așteptat revederea. Ce este darul? Este o nevoie socială sau este doar un gest de protocol? Nimeni nu-și ceartă oaspeții pentru asta dar oaspetele nu știe că va instala și va lăsa o amărăciune, de multe ori nerostită sau neconștientizată, dar trăită de gazdă inevitabil într-un substrat obiectiv al sufletului său. Darul este ca și o compensație matematică, ca și o demonstrație naturală a rostirii oricăror cuvinte și a oricăror bucurii. Părinții mei au impus copiilor un precept pe care îl aduceau din satul de baștină, de la părinții lor și pe care îl înțelegeau ca pe o lege de nezdruncinat a unei societăți: - ,, niciodată să nu mergi oaspete cu mâna goală sau să lași să plece un oaspete de la tine, fără un dar, cât de mic!,,. Mama, pentru că respecta cu strictețe acest fapt, atunci când șirul oaspeților era prea lung și dăruia câte o atenție fiecăruia, adăuga cu haz proverbul: ,,Daru-i mic, dragostea-i mare.,, proverb ce are tâlc tocmai prin această necesitate a dovedirii dragostei prin perpetue atenții, nu doar prin declarații informaționale ci prin ceva constituit material, palpabil și adevărat. Tocmai ,,adevărul,, este tâlcul acestui precept. Dovada unei afecțiuni este adusă din adevărul declarativ, cel al spuselor, în adevărul perceptibil, cel al lucrurilor. Va spune cineva că o minciună este la fel de bine ascunsă și de o vorbă dulce ca și de un obiect dăruit. Da, așa este, dar între aceste două cicumstanțe se interpune un grăunte de sacrificiu, care cel puțin forțează firea unui om spre a tinde la acea sinceritate care desparte protocolul mincinos de buna credință. Acel sacrificiu ce dublează cuvintele ușor de rostit, este în realitate ,,darul,,. Un dar, oricât de neînsemnat, smuls din zona instinctului de proprietate al celui care dăruiește, este dovadă universală a sincerității, atât cât această sinceritate este posibilă. Mereu mă întrebam: de ce părinții mei țineau atât de mult să transmită copiilor această idee. Sensul darului ar trebui învățat în școală. Sunt atâția oameni, altminteri foarte de treabă, acostatați în nepăsare sau lene, sau în cel mai rău caz zgârciți, care nici nu-și pun problema asupra faptului că o astfel de lege a firii, ca cea a ,,darului,, va anula, sau va umbri cel puțin, toată bucuria unor revederi pentru care ei fac eforturi mari, incomparabile cu valoarea unui mic dar. Elocința, discursul frumos, bunătatea văzută, calitățile incontestabile ale unui oaspete sau ale unei gazde sunt anulate pur și simplu de lipsa micului dar material. Acest dar punctează așa cum punctează inelul cel mic, dar metalic, pus pe deget, toată încărcătura spirituală a unei iubiri dintre doi protagoniști, apoi a unei căsnicii sau a unei întregi vieți. Un soț este un permanent oaspete al unei soții, cum o soție este și ea pentru soț. Fără această mică dovadă adusă cuvintelor, care este darul, adică floarea cu petalele ei adevărate, cuvintele rostite pentru a iubi își vor pierde rostul.