POEZII COTIDIENE I

Ce e iubirea ? Mi-am amintit brusc faptul că azi nu m-am întâlnit cu R., deși, nu cu mult timp în urmă, eram foarte atent să nu scap ocazia de a o zări, măcar pentru câteva zeci de secunde. Azi am și uitat că e una dintre zilele în care privirile noastre se intersectează, mai mult sau mai puțin conștient, stârnind valuri de gânduri la suprafața minții. De ce am uitat de ea ? Să fi fost doar o iluzie ? Una dintre multiplele iluzii pe care le-am trăit pe tărâm sufletesc ? Sau ? O nouă poezie. Nu pentru ea, ci pentru uitare: \" La vreme de solstițiu, Pământu-ngenunchiază În fața veșniciei, cu haina-i de lumină Ce încălzește zarea-nghețată în amiază Lăsând ghețari și râuri să-și caute o vină Mai sus de oarba noapte ce-așteaptă dimineața Și-un semn trimis din neguri pe aripi dezghețate Pentru-a-și visa uitarea ce vine, zilnic, hoața Să ducă-n a ei lume iubirile curate. E totul vis, privește, coloane se destramă Se prăbușesc nătânge și fără remușcări S-agață de luceferi, din nou aceeași dramă Trăită-n nebunie și-n vesele cântări Ce se aud din hăuri săpate în granitul Cuvintelor șoptite pe prag de echinocțiu Și răsfirate-n taină mai jos de asfințitul Privirilor ascunse în vas de lut și stronțiu.\" ( Uitare ) Pletele nopții mângâie, pentru a câta oară, urmele pașilor timpului. Fără nicio părere de rău, ziua s-a retras în carapacea trecutului, murind cu fiecare atom ce și-a împlinit misiunea. Au rămas doar undele nevăzute ale sufletului să croiască un nou drum spre ziua de mâine. Cu bucurie și cu strălucirea eternității... Cluj-Napoca, 17 aprilie 2008