Proză
POEZII COTIDIENE
pagini de jurnal
2 min lectură·
Mediu
Liniștea dimineții se revarsă în gândurile celor treziți atât de devreme. Răcoarea pătrunde în fiecare floare legănată de suflul singurătății. Fiecare are drumul ei. Niciuna nu se va întâlni cu vreo surată, și asta în ciuda aparențelor.
Sunt doar două grade, dar, cu siguranță, în altă parte, soarele topește ultimele calote glaciare. Se vor pierde în oceanul cel fără de margini, fără niciun drept la replică. Deocamdată e rândul căldurii. Mai târziu, vor fi ghețurile care vor pune stăpânire pe tărâmuri acum înflorite.
14 aprilie. O zi însemnată. Ani diferiți: 1457 - urcarea lui Ștefan cel Mare pe tronul Moldovei, 1885 - s-a născut Iuliu Hațieganu, 1912 - ciocnirea Titanicului cu aisbergul fatal. Și, de ce nu, ziua de naștere a Timeei.
\" S-a dus spre miazănoapte albastra dimineață
Cu voci ce se aud de dincolo de fire
Și cu aprinse doruri ce încă dau de știre
Că-n noi mai crește tainic un suflet plin de viață.
Și vine ea, amiaza, cu aripi diafane
Pe cai născuți odată din gânduri de artist
Ce-și bea cu demnitate otrava, veșnic trist
Șiind că nu-i e locul în albele saloane
În care se destramă în serile de mai
Iubiri închipuite ce își arată colții
Pe paturi de mătase fugind de noaptea morții
Cea care printre lacrimi te-ndeamnă să mai stai.
Dar nu asculți și astfel ai mai pierdut o șansă
De-a trece fără grabă al patimei hotar
Și de-a-nțelege odată că treptele de-amar
Te duc spre fericirea de-atâta timp promisă. \"
( Spre fericire )
Mai sunt câteva ore până la sărutul public dintre zi și noapte. Îmi voi continua lectura din Camil Petrescu. Și, poate, voi mai scrie. Am regăsit starea de poezie. Iubirea.
Cluj-Napoca, 14 aprilie 2008
002.817
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cornel C. Costea
- Tip
- Proză
- Cuvinte
- 286
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Cornel C. Costea. “POEZII COTIDIENE.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cornel-c-costea/proza/1784610/poezii-cotidieneComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
