Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

H2O

1 min lectură·
Mediu
sunt un pahar cu apă
în mâinile tale spre care
dai din cap și te uiți
mă clatin între pereții de sticlă
după cum visezi
mă legăn după cum respiri
iubești și urăști
șoldurile mele sunt dansul pașilor tăi
ochii mei sunt potopul prin care tu alegi
să-ți plimbi focul
când te oprești
tăcerea mea e firească
precum vuietul cuvintelor
celor ce nu au nimic de spus
n-ai să știi nicicând
ce gândește o apă
n-ai să știi nicicând
cum îți poate trece de umeri
cât să-ți ajung dincolo de buze
privește atent de jur împrejur
sunt cei ce te iau în brațe
când ești puternic
cei ce te sorb din priviri
lăsându-ți golul intact
trăgând de râsul tău ca de
funia unui zmeu prins de vânt
privesc prin pereții din sticlă
spre gura ta, spre mâinile tale
prin aerul dens
ce se alintă ca praful
pe masa de scris
varsă-mă sau bea-mă dracului
025.525
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
154
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Corina Gina Papouis. “H2O.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/corina-gina-papouis/poezie/14114520/h2o

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@marinescu-victorMVMarinescu Victor
prima strofa e "bea-ma dracului", dar parca nu-i tot. a doua strofa e intreaga si parca e de Cioran, e al dracului de frumoasa! a treia e tot ce-i lipsea primei si e o surpriza pentru ca nici nu ma gandeam la zmeu. cat despre a patra, nu stiu de ce, dar ce se alinta "ca praful pe masa de scris", parca nu-i din intimitatea asta mai ales, pentru ca mesele sunt acum pentru orice si mai putin pentru scris. desigur ca e masa ta de scris, dar fa-o cumva sa fie si a noastra! :) de fapt, eu nu am vrut decat sa evidentiez poemul si cam atat.
0
@corina-gina-papouisCPCorina Gina Papouis
Victor,
să ne îmbătăm cu un pahar cu apă poetică, dacă nu prin aceste versuri alunecând pe gâtul uscat, sub masa de scris, cum?

Sincerely,
Cee

PS Multumesc mult pentru esantionul luminos :)
0