imi amintesc cum arsita verilor trecute

Imi amintesc cum arsita verilor trecute acoperea cu un plasture lipicios uscaciunea alba de pe chipul femeii. Prospetimea tinerei dansatoare de french-cancan disparuse incet in stropii uriasi ce glisau zgmotos pe burlanul casei cu mansarda. Din ora in ora mogaldete tuciurii se auzeau la vestiare chicotind pe seama cate unui amor inaugural.

Oglinzi, pudriere, ilustrate ingalbenite zac acum amenintatoare langa alte obiecte impietrite de trecerea prea rapida a timpului. Iesirea lor din temporalitate ne va asigura pe toti ca odata cu gunoiul cybernetic istoria inghite-n carnavale milioane de masti caraghioase.

Acum portretul lui Keeler ravneste la un ras liber si la multe sentimente racoroase. Sfortarile putin staruitoare nu-l mai stanjenesc. Nu mai asculta de zornaitoare principii de viata. Keeler intoarce busola motaielii către un pol necunoscut. Se duce la copac si-i zgarie scoarta. Gaseste botul intunecos al unei scorburi impanzita de larve

si smocuri de iarba frematatoare.

incearca sa-si faca loc inauntru.

Arbustii se apleaca dezgoliti peste fluviu. Ingaima ceva. Urca credintele vechi

in frunzisul coroanelor intarindu-le pe basca noii ortodoxii a aerului. O frunza isi falfaie zambitoare stacojiul obuzele sunt scoase pe jumatate

din pamantul jilav. linia orizontului abia mai poate fi intrezarita spre seara.

Keeler trage pe nari mirosul dulceag din scoarta copacilor exotici, inmoaie un bat cat o nuia de alun intr-un lichid necunoscut. Savoarea uleiurilor rasinoase o respira in papile.

De undeva din pacla ridicata o dropie sperioasa fuge incolo si-ncoace lasand curcubeul in urma. Keeler exploreaza un colt uterin cu pretul unei priviri induiosatoare care pare sa nu mai distingă nimic

cu precizie.