Nemurire monotona

Sunt un strop de apa ce cade pe pamant , dar nu moare niciodata. Vad totul , dar nu simt nimic. Eu nu am viata si nici moarte , doar exist. Cad pe pamnat si ma contopesc cu el cand cerul plange de singuratate. Stau trist si gol pana cand soarele imi zambeste si ma chema la el in cer. Plutesc , nu am substanta , doar plutesc. Cerul ingheata de durere si ma arunca inapoi pe pamant . Mereu singur , inconjurat de altii ca mine , dar singur. Astept sa ma cheme Soarele la el , caci nemurirea-i monotona… As vrea sa vina Sf. Moarte sa ma ia , sa raman in cer si sa zambesc!