Poezie

Vis

23.01.2005

1 min lectură·13 februarie 2005

Mediu

Ascult... dar nu mai aud,

Privesc și nu văd ceea ce se vede;

În visul meu, eu mă cufund

Și nu mai cred ceea ce se crede.

Gândul îmi zboară explodând

Și cuprind lumea-ntreagă,

În zâmbetul meu plăpând,

Amar... adoptat de-o mască.

Slăbesc! de setea de real,

De căutat, de cercetat,

Mă desprind de material;

Mor! de-o lume sunt uitat.

Peste tot e întuneric

Și-mi este tot mai sete,

Dar nu pot s-ating,

Tot ceea ce se vede.

Cu zâmbetul pe față uitat,

Mă târăsc în gol,

Rădăcinile din mine s-au uscat

De setea de iubire... și mor!

Neacoperit mă trezesc,

Sunt gol pe dinăuntru și rece,

Inima nu mi-o găsesc,

Iar zâmbetul perfid nu-mi trece.

Și pe ea o văd frământând

Cu lacrimi în ochi reci;

Inima mea, spunând:

-De aici să nu mai pleci!

Zicându-mi să nu mai plec,

Mi-am dat seama cine sunt,

Zâmbetul am început să-l pierd,

Și-ascult! ... dar nu mai aud!

Și i-am promis!

... Dar am murit!

Era doar un vis

Și m-am trezit...

002.214

Corbin Cristofor. “Vis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/corbin-cristofor/poezie/106082/vis

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.