Poezie
Vis
23.01.2005
1 min lectură·
Mediu
Ascult... dar nu mai aud,
Privesc și nu văd ceea ce se vede;
În visul meu, eu mă cufund
Și nu mai cred ceea ce se crede.
Gândul îmi zboară explodând
Și cuprind lumea-ntreagă,
În zâmbetul meu plăpând,
Amar... adoptat de-o mască.
Slăbesc! de setea de real,
De căutat, de cercetat,
Mă desprind de material;
Mor! de-o lume sunt uitat.
Peste tot e întuneric
Și-mi este tot mai sete,
Dar nu pot s-ating,
Tot ceea ce se vede.
Cu zâmbetul pe față uitat,
Mă târăsc în gol,
Rădăcinile din mine s-au uscat
De setea de iubire... și mor!
Neacoperit mă trezesc,
Sunt gol pe dinăuntru și rece,
Inima nu mi-o găsesc,
Iar zâmbetul perfid nu-mi trece.
Și pe ea o văd frământând
Cu lacrimi în ochi reci;
Inima mea, spunând:
-De aici să nu mai pleci!
Zicându-mi să nu mai plec,
Mi-am dat seama cine sunt,
Zâmbetul am început să-l pierd,
Și-ascult! ... dar nu mai aud!
Și i-am promis!
... Dar am murit!
Era doar un vis
Și m-am trezit...
002.211
0