Nu ai mai scris demult,
Oare te-ai despărțit de pana poetului rănit?
Nu ți-ai mai scurs din sânge-n versuri,
Prea nobilul tău suflet poate s-a primenit.
Poate ai ajuns acolo unde
Tânjeai
Nu plâng, te înșeli.
N-am lacrimi sărate
Doar dor rătăcit înapoi
Și un lac calm,
Și clipele toate, și îndoieli,
Milioane de picături fără noi.
Nu plâng
Sunt doar lacrimi de lavă
Din ochi
Trăiesc
imensa lehamite de supapa minciunii,
libertatea pierdută de pasul omenirii,
deșertul probabilist fin măcinat și ardent,
Bethleemul sfâșietorului adevăr,
gleznele încătușate de șenile-n
Ce poți să faci cu sufletul tău mort?
Nici la tarabă nu mai iei pe el un ort.
Doar să-l împachetezi în straie vii,
Să-i pui sclipici, zorzoane și bijuterii,
Să-l dai cu-o umbră de spoială
Și
Nu mai am rabdare s-aștept.
Pe aeroportul blocat de furtună,
privirea îi alunecă-ntruna,
pe sub turban, unui indian înțelept.
Din sfera gândului meu așezat pe un scaun,
traversez culoarul ce-mi
Ca un catarg plutește
iubirea vasului meu scufundat.
E înca acolo, să-mi clatine
strigătul meu inundat.
Ca bumerangul revin
amintiri înapoi
și ma izbesc neîncetat
între sînii mei goi.
Din
Privire
Căpăstrul timpului
Scăpat din frîu
și nituri de argint
începe să necheze
și atunci doar el,
blajinul ochi căprui
al calului ce paște,
ar mai putea să inverseze
potcova spre
CD